Ecaterina Andronescu: “Scolile de arte si meserii nu vor fi desfiintate”

andronescu_ecaterina.jpgCifrele de scolarizare destinate scolilor de arte si meserii (SAM) vor fi alocate liceelor tehnologice, a declarat, pe 6 martie, intr-o conferinta de presa, ministrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Ecaterina Andronescu.

Ea a tinut sa precizeze ca scolile de arte si meserii nu vor fi desfiintate. “Liceele tehnologice, gandite in locul scolilor de arte si meserii asigura nivelul doi de calificare (muncitori calificati) necesar pe piata europeana de munca. Raspund astfel cerintei angajatorilor”, a spus ministrul Educatiei.

Ecaterina Andronescu a sustinut ca a luat aceasta decizie si din cauza faptului ca reactia parintilor fata de SAM-uri nu este una pozitiva. “Nu vor disparea SAM-urile, ele functioneaza in prezent in grupuri scolare, in scoli de arte si meserii independente si cateva in scoli gimnaziale. Anul acesta, clasa a IX-a va merge cu aceasta structura apoi vom face o evaluare prin intermediul Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar. Daca constatam ca sunt conditii, vom continua cu scolile de arte si meserii”, a aratat ministrul Educatiei.