Forumul secretariatului tehnic permanent al Pactului Regional pentru Ocupare şi Incluziune Socială, regiunea Nord-Est

upa forum.jpgPe 29 octombrie a avut loc Forumul Secretariatului Tehnic Permanent al Pactului Regional pentru Ocupare şi Incluziune socială, Regiunea NORD-EST. Evenimentul s-a desfășurat la la Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi, iar la eveniment au participat reprezentanții instituțiilor membre ale Pactului Teritorial pentru Ocupare şi Incluziune socială și ale Parteneriatelor județene din regiunea de Nord-Est.

Bogdan Șaramet, Subprefect al județului Iaşi, a salutat lucrările Forumului, subliniind rolul Pactului Regional pentru Ocupare şi Incluziune socială în combaterea sărăciei din regiunea de Nord-Est.

La rândul său, Angela Zarojanu, subprefect al județului Suceava, a apreciat că acest eveniment reprezintă o nouă oportunitate de stabilire de canale de comunicare între instituțiile membre ale Parteneriatelor județene.


Jacques Antoine Forcioli, expert francez, a insistat asupra importanței abordării locale a problemelor legate de excluziune și sărăcie și a exemplificat modul ăn care fondurile europene au fost utilizate în Franța în acest domeniu. Sorin Bocancea, Manager proiect STP NE, a prezentat principalele caracteristici ale sărăciei în Europa și acțiunile întreprinse în cadrul Anului European de combatere a sărăciei și excluziunii sociale.
Evenimentul a oferit prilejul pentru dezbaterea studiilor privind ocuparea și incluziunea socială, realizate de STP NE, în oraşul Negreşti, judeţul Vaslui şi în comuna Hilişeu Horia, judeţul Botoşani asupra comunităţilor locale și oportunitatea exprimării punctului de vedere cu privire la politicile de incluziune socială, conform Planului Regional de Acțiune pentru Ocupare, PRAONE.


Această acțiune este organizată de Secretariatul Tehnic Permanent al Pactului Regional pentru Ocupare şi Incluziune Socială, Regiunea Nord-Est (STP NE), în cadrul proiectului cu acelaşi nume, finanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (FSE POS DRU) şi implementat, în perioada 2008-2011, de Fundaţia Academică “Petre Andrei” Iaşi.
Detalii pot fi obținute de pe site-ul www.stpne.ro.