Reţeaua privată de sănătate REGINA MARIA îşi deschide porţile viitorilor studenţi medicinişti

general_regina.jpgPentru 18 elevi, viitori studenţi la medicină, 18 mai 2011 a fost o zi memorabilă, fiind ziua petrecută alături de medicii din Reţeaua privată de sănătate REGINA MARIA.

Prezenţi prin programul Job Shadow Day al organizaţiei Junior Achievement România, o selecţie dintre cei mai buni elevi din clasele a XI-a şi a XII-a din şase licee bucureştene, cei 18 elevi au intrat pentru o zi în legătură directă cu lumea medicală.

Aceştia au experimentat postura de medic care consultă, au înţeles fluxul operaţional al unei policlinici, au văzut cum funcţionează tehnologia de top a Centrului de Imagistică şi Tratament Băneasa precum şi modul în care se depozitează celulele stem la Banca Centrală de Celule Stem REGINA MARIA. De asemenea, vizitând Spitalul de Obstetrică Ginecologie Regina Maria, au înţeles modul de funcţionare a maternităţii şi au fost impresionaţi de modul de lucru şi de condiţiile de aici.

Reţeaua privată de sănătate, REGINA MARIA s-a implicat în acest proiect pentru a le oferi posibilitatea elevilor să afle ce înseamnă cu adevărat cariera în medicină, ce obstacole pot întâmpina, cum se pot împlini în această meserie, pe de o parte, si, pe de alta, pentru a le arăta ca în România există servicii de sănătate la standarde occidentale.

„Pentru un medic, România este cu adevărat un loc unde se poate face medicină de mare performanţă, iar faptul că sunt de 28 de ani aici demonstrează credinţa mea în acest lucru. Este păcat ca cei tineri să nu cunoască direct toate alternativele pe care le au ca viitori medici. Tocmai de aceea vrem să îi ajutăm pe cât posibil pe cei care au o pasiune pentru a face bine”, a spus Dr. Wargha Enayati, Director General REGINA MARIA, care le-a vorbit elevilor despre ce înseamnă să fii medic şi despre oportunităţile acestui domeniu.

Medicii şi managerii care le-au împartăşit elevilor impresii, sfaturi pentru carieră, dar şi informaţii despre activitatea medicală specifică sunt: Dr. Simona Grigoruţă, medic primar Gastroenterologie, Doctor în ştiinţe medicale, Coordonator Medical al Centrului de Diagnostic Băneasa, Dr. Hadi Rahimian, medic primar Obstetrică- Ginecologie, Director Medical al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Regina Maria, Dr. Adina Chiriţă, medic primar Medicină Nucleara, Doctor în ştiinţe medicale, Dr. Andreea Ştefănescu, medic specialist oftalmologie, Dr. Radu Dumitrescu, medic specialist Anestezie -Terapie Intensivă şi Dr. Ileana Andreescu Medic Specialist Pneumologie şi Senior Medical Marketing Manager.

“În primul şi în primul rând vreau să ştiţi că modul meu de gândire s-a modificat în bine. Mi s-a adus la cunoştinţă un sistem medical foarte bine organizat, unde medicii îşi pot face meseria cu drag. Am cunoscut oameni foarte prietenoşi, pasionaţi de ceea ce fac şi gata să te ajute oricând. Înainte credeam că doar în occident se găsesc aceste servicii, dar am rămas surprinsă în sensul bun de tot acest sistem medical numit Regina Maria”, a spus la finalul zilei Corina S., elevă în clasa a 12-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu.

DESPRE REŢEAUA PRIVATĂ DE SĂNĂTATE REGINA MARIA

Reţeaua privată de sănătate REGINA MARIA este cea mai mare reţea de servicii medicale private din ţara noastră, cu peste 1000 de medici permanenţi şi colaboratori în cele șase spitale şi 18 policlinici prezente în Bucureşti şi în ţară. În mai 2011, Majestatea Sa Regele Mihai I al României a acordat Reţelei private de Sănătate REGINA MARIA recunoaşterea oficială de furnizor al Casei Regale a României. Este una dintre cele mai prestigioase recunoașteri a calităţii serviciilor de pe piaţa românească.

De asemenea, REGINA MARIA are şi primul campus medical din ţară care pune la dispoziţie un set complet de servicii medicale şi care include: REGINA MARIA Spital de obstetrică şi ginecologie, policlinica şi Centrul de Diagnostic si Tratament. REGINA MARIA oferă servicii de: laborator, prin Divizia Laboratoare Clinice REGINA MARIA, imagistică, spital, maternitate, celule stem şi Policlinica pentru copii. REGINA MARIA Spital de obstetrică şi ginecologie este prima maternitate privată din România şi singura maternitate privată care oferă servicii de naştere în apă. Totodată, REGINA MARIA Euroclinic este primul spital privat din România. De asemenea, un serviciu unic este oferit şi la Banca Centrală de Celule Stem REGINA MARIA, banca cu depozitare în România de celule stem şi nu de sânge integral.

Reţeaua privată de sănătate REGINA MARIA beneficiază de profesionalismul şi implicarea celor mai reputaţi medici, astfel că Parteneriatul Academic aduce pacienţilor expertiza celor mai renumite personalităţi medicale din ţară şi străinătate, dar şi o relaţie apropiată între personalul medical şi pacienţi.

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement Romania, organizaţie non-profit, a fost fondată în anul 1993 şi este parte a Junior Achievement Worldwide®, USA şi Junior Achievement-Young Enterprise, Europe. JA este cea mai mare şi cea mai dinamică organizaţie internaţională de educaţie economică şi antreprenorială. În România, programele JA de tip “learning by doing” sunt urmate anual de peste 284.000 de elevi din 2.400 de insitituţii de învăţământ şi se desfăşoară local în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, instituţiile de învăţământ şi comunitatea de afaceri.

Cu o tradiţie de 14 ani în Statele Unite ale Americii şi 9 ani în România, programul eveniment Junior Achievement “Job Shadow Day” se desfăşoară anual în 11 ţări din Europa, în Statele Unite ale Americii, Canada, Hong Kong şi Japonia şi are ca scop creare unei interacţiuni între tineri şi comunitatea de afaceri locală prin promovarea unei mai bune înţelegeri a funcţionării unei companii, ce înseamnă să lucrezi într-o companie şi ce calităţi sunt căutate de angajatori.