Ford România acordă 10 burse studenţilor Universităţii din Craiova

Ford România va acorda în acest an 10 burse studenţilor Universităţii din Craiova, în valoare totală de 10.000 de euro, pentru a veni în sprijinul sistemului educaţional local, a anunţat Rob Ardley, directorul de resurse umane al companiei, în cadrul ceremoniei de deschidere a noului an universitar. Acesta a menţionat că Ford România va dona Facultăţii de Mecanică şi Centrului de Cercetare INCESA 10 motoare EcoBoost de 1 litru.

“Pentru a veni în sprijinul comunităţii locale şi a viitoarei generaţii de specialişti auto, Ford România va acorda anul acesta 10 burse pentru studenţii de la patru facultăţi din cadrul Universităţii din Craiova. Acestea sunt Facultatea de Administrare a Afacerilor, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Electrotehnică şi Facultatea de Automatică. Valoarea totală a burselor se ridică la 10.000 EUR, la care se adaugă şi 10 motoare EcoBoost de 1 litru pe care compania le donează Facultăţii de Mecanică şi Centrului de Cercetare INCESA”, a spus Rob Ardley.

Potrivit acestuia, Ford România doreşte să încurajeze tânăra generaţie să lucreze în industria auto. “Ford are un parteneriat foarte solid cu Universitatea din Craiova şi vom continuă să sprijinim sistemul educaţional local cât de mult putem. Împreună putem contribui la viitorul industriei auto, încurajând tinerele generaţii să lucreze în acest domeniu prin diverse instrumente pe care le avem la dispoziţie. Cred cu tărie că împreună putem pregăti viitorii specialişti de care România să fie mândră”, a mai declarat directorul de resurse umane al Ford România. AGERPRES