Inovarea în agricultură şi fondurile europene dedicate acestui sector, promovate la USAMV Cluj-Napoca

usamv-cluj-2Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a organizat, pe 5 decembrie, un eveniment care are ca scop micşorarea distanţei dintre fermieri şi cercetători şi încurajarea celor dintâi de a apela la ştiinţă pentru rezolvarea unor probleme specifice muncii lor.

La eveniment au participat şi reprezentanţi ai Parlamentului European şi ai Comisiei Europene, care au explicat că în acest exerciţiu bugetar multianual au fost prevăzute sume mari de bani pentru dezvoltarea proiectelor inovative care oferă soluţii pentru problemele din agricultură.

“Sunt foarte mulţi bani europeni, câteva zeci de milioane de euro care sunt puse la dispoziţia statelor membre şi evident şi a României ca să fie folosiţi pentru cercetare şi inovare şi pentru transferul acestora în practică. (…) Este important că România are la dispoziţie aceste fonduri europene şi fermierii trebuie să aibă încredere în aceste procese de cercetare şi de inovare pentru că nu putem să avem o agricultură sustenabilă, performantă şi competitivă fără să ai o cercetare şi o inovare în domeniu”, a declarat presei europarlamentarul Daniel Buda, care a participat luni la acest eveniment.

Acesta a insistat pe importanţa rolului inovării în susţinerea unei agriculturi competitive, care ar asigura plăţi corecte pentru agricultori şi o hrană de calitate la preţuri accesibile pentru consumatori.

Daniel Buda a mai precizat că este foarte important ca la nivelul USAMV Cluj-Napoca să fie cultivat sentimentul de încredere în agricultura românească. “Este nevoie ca studenţii să nu mai fie nevoiţi să meargă în fermele din Germania sau Italia, ci să rămână acasă, în condiţiile în care noi avem un potenţial agricol insuficient exploatat şi putem să producem hrană pentru 100 de milioane de oameni – nu o spun eu, o spun alţii, dar noi din păcate importăm contingente serioase de legume şi fructe şi alte produse alimentare, când noi ne putem produce aceste bunuri aici în România”, a mai spus Daniel Buda.

La dezbaterea organizată de USAMV Cluj-Napoca a participat şi Sergiu Didicescu, reprezentantul Parteneriatului European pentru Inovare în Agricultură, care a vorbit despre posibilităţile unei cooperări mai strânse între cercetători şi fermieri.

“Pentru noua perioadă pe care o derulăm acum, dar şi pentru viitor vor exista fonduri, atât Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, cât şi prin politica de cercetare la nivel european, Horizon 2020, pentru proiecte atât la nivel naţional, cât şi european, prin care cercetătorii şi agricultorii vor putea desfăşura proiecte inovative. Fermierii vor putea obţine susţinere pentru a face investiţii, iar cercetătorii pentru a-i ajuta pe aceştia în activitatea lor. Rolul nostru este de a pune în legătură diferiţi parteneri interesaţi de acest proces şi de a-i ajuta să obţină acces la finanţare”, a spus Sergiu Didicescu.

Acesta a precizat că şi în România începe să existe interes pentru acest gen de colaborări între fermieri, agricultori sau producători şi procesatori şi mediul ştiinţific.

Un exemplu în acest sens a fost dat de cercetătorul clujean Dan Vodnar, care este coordonatorul mai multor proiecte inovative în domeniul alimentar, care deşi răspund unor nevoi identificate pe piaţă, totuşi nu au putut fi puse în aplicare. Dan Vodnar a derulat mai multe cercetări de laborator, dintre care una avut ca rezultat crearea unui ambalaj antimicrobian format din polimeri naturali extraşi din carapacea melcilor şi din alge şi care are înglobat în el biomolecule din ceai verde, busuioc, mentă sau alte feluri de plante. Cercetările au arătat că acest ambalaj are efect de inhibiţie asupra cărnii contaminate cu listeria. Invenţia sa a fost premiată în mai multe rânduri, însă nu a ajuns să fie pusă în practică la scară largă nici până azi.

“Produsele pe care le-am realizat împreună cu colegii mei, le-am realizat fără să avem un utilizator sau un beneficiar final al acestor invenţii. Consider că, de fapt, orientarea ar trebui să fie invers, în sensul că să identificăm beneficiarii care au nevoie de un produs, de o soluţie şi noi să venim cu aportul nostru de cunoştinţe”, a spus Vodnar.

În ceea ce priveşte preluarea invenţiei sale de către un investitor, el a spus că a avut discuţii cu persoane interesate de idee, dar costurile de retehnologizare ar fi fost prea mari astfel că implementarea ideii a fost amânată.

La evenimentul organizat de USAMV Cluj-Napoca au mai participat rectorul universităţii, Cornel Cătoi, primarul municipiului Cluj-Napoca, fermieri, reprezentanţi ai unor GAL-uri, fermieri, producători şi procesatori din toată zona de nord-vest a ţării. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *