Peste 300 de burse de merit şi premii de excelenţă pentru elevii din Zalău

Peste 300 de elevi de la liceele din Zalău cu rezultate foarte bune la învăţătură sunt răsplătiţi, în actualul an şcolar, cu burse de merit şi premii de excelenţă, în valoare de 1.500 de lei, respectiv burse tehnice, în valoare de 1.800 de lei fiecare, în cadrul unui program finanţat de o companie multinaţională.

Bursele de merit sunt acordate elevilor care au obţinut, în anul şcolar trecut, medii generale de minimum 9,95, iar premiile de excelenţă revin copiilor angajaţilor companiei, care au fost medaliaţi la olimpiade şcolare.

Un număr de 143 de astfel de burse şi premii merg către elevii din Zalău, indiferent de şcoala la care sunt înscrişi sau de linia de studiu urmată şi fără ca beneficiarii să aibă, la rândul lor, vreo obligaţie faţă de companie. Valoarea fiecărei burse este de 1.500 de lei.

“Când am început, acum 12 ani, Programul Burse de Merit, ne-am gândit din start că este un angajament pe termen lung. E nevoie ca generaţii întregi să simtă că sunt susţinute în efortul lor de a învăţa pentru a schimba lumea în bine”, precizează Mirela Mihalcea, coordonator Dezvoltare Socială al companiei ce acordă premiile.

De la începuturile programului Burse de Merit, din 2005, au beneficiat de această formă de sprijin financiar un număr de 2.290 de elevi, se mai arată în comunicatul menţionat.

Totodată, la Zalău, compania acordă, începând din 2015, burse tehnice celor mai buni elevi de la liceele de profil din oraş. În ediţia 2016, compania a alocat un fond de 304.200 de lei pentru acest program, 169 de liceeni beneficiind de burse tehnice în valoare de 1.800 de lei fiecare. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *