În perioada 25-28 septembrie 2019, s-a desfășurat  la  Iași a 13-a ediție a Congresului Național de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic, marcând jubileul realizării a 1000 de transplanturi hepatice în România.

Evenimentul s-a desfășurat sub egida Asociației Române de Chirurgie Hepato-bilio-pancreatică și transplant hepatic, al cărei președinte de onoare este Prof. Dr. Irinel Popescu și președinte în funcție – Prof. Dr. Cristian Lupașcu. Celelalte instituții organizatoare au fost: IASGO – International Association of Surgeons Gastroenterologists and Oncologists, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Spiridon” Iași, Primăria Municipiului Iași, Societatea Română de Chirurgie,  Academia de Știinte Medicale din România și Societatea de Medici și Naturaliști Iași.

Lucrările congresului au avut loc la Palatul Culturii din Iași, care timp de 4 zile a fost gazdă pentru aproximativ 380 de participanți, printre care și alocutori internaționali din SUA, Japonia, Maria Britanie, Portugalia, Italia, Serbia, Bulgaria şi bineînţeles, specialişti din România şi Republica Moldova, experți locali, formatori de opinie în domeniul chirurgiei de înaltă perfrmanță, care vor susține prezentări cu un mare aport științific pentru societatea medicală românească și domenii conexe.

Congresul a fost  precedat de Cursul ”Advances in Hepato-Pancreatico-Biliary Malignancies” susținut sub egida IASGO – International Association of Surgeons, Gastroenterologists, and Oncologists, reprezentată de Dan DUDA – SUA, Irinel POPESCU – România, Kyoichi TAKAORI – Japonia și Nikola VLADOV – Bulgaria.

Deschiderea oficială a congresului a avut loc pe 25 septembrie în Sala Voievozilor a Palatului Culturii și a fost marcată de prezența Primarului municipiului Iași, Mihai Chirica, Înalt Preasfințitului Teofan – Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, secretarii generali IASGO Dan Duda si Kyoichi Takaori, Viorel Scripcariu – Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, Irinel Popescu – Președintele de Onoare al Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic și președintele în funcție, Prof. Dr. Cristian Lupașcu.

În cadrul ceremoniei de deschidere, Prof. Dr. Irinel Popescu, medicul care a realizat primul transplant hepatic în România, a primit din partea Primarului Mihai Chirica titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași, iar Prof. Dr. Cristian Lupașcu, Președintele Congresului ARCHBPTH, a fost recompensat cu Diploma de Excelență. Tot cu această ocazie, Prof. Irinel Popescu a primit din partea Președintelui ARCHPBTH, Prof. Cristian Lupașcu, placheta omagială “Fondator al TH In Romania”. Un moment special al Festivității de deschidere a fost înmânarea medaliilor omagiale “1000 de TH in Romania” tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei performanțe medicale.

Adunarea generală a ARCHPBTH a avut loc pe 27 septembrie în Sala Coandă, prilej cu care s-a realizat un bilanț al activității asociației pe anul 2019 și alegerea noului președinte, în persoana Conf. Dr. Vlad Brașoveanu de la Institutul Clinic Fundeni. De asemenea, s-a subliniat necesitatea continuării susținerii pregătirii postuniversitere în domeniul Chirurgiei HBP pe plan național, pe durata de 2 ani, în vederea obținerii Atestatului de Studii Complementare în această supraspecializare.

Pe parcursul celor patru zile de Congres au fost susținute peste 130 comunicări orale și 20 de postere, majoritatea covârșitoare din Centrele Medicale Universitare de mare tradiție, Bucurețti, Iași și Cluj. De altfel, în aceste centre menționate se desfășoară și activitatea de pregătire postuniversitară de supraspecializare în Chirurgia HBP, în vederea consolidării acestei specialități pe plan național și creșterii competenței specialiștilor.

De asemenea, a fost realizată o transmisie directă a unei operații de Hepatectomie laparoscopică din Cartierul operator al Clinicii de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic din cadrul Spitalului ”Sf. Spiridon” din Iași, operație realizată de Prof. Luca Aldrighetti, Italia.