Dr. Mugur Stancu

Project Manager

Am un sentiment de împlinire când văd un spital nou pe care l-am ridicat, știind că este cea mai importantă clădire din viața unei comunități, singura gândită să salveze vieți și să funcționeze 24/7 pentru cel puțin următorii 50 de ani.

Experiență

Având o educație medicală și economică, am fost provocat profesional de complexitatea și dificultatea proiectelor de investiții medicale publice și private. În cei 25 de ani în management de proiect specializat am acumulat o experiență  aparte în construcția și echiparea de spitale noi la cheie – noul spital orășenesc din Mioveni, noua aripă a spitalului județean Ilfov din București, noul bloc operator al spitalului județean Suceava și multe altele  – ca și în finanțarea, logistica și service-ul de echipamente medicale prin cele 2 companii pe care le-am fondat. Medicare Technics a fost partener 10 ani cu Deutsche Bank în achiziții publice de echipamente medicale, specializându-se în ultimii 10 ani în promovarea și implementarea spitalelor la cheie – proiectare, execuție și dotare, iar Medicredit Leasing a fost singura companie specializată în finanțarea achiziției private de echipamente medicale.