Societatea de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană are plăcerea să vă invite, in perioada 20-22 iunie 2019, la a doua ediție a Congresului Național de Endometrioză, care va avea loc la Sinaia, Hotel Internațional. Întrucât prima ediție a Congresului Național de Endometrioză desfășutată în iunie 2018 s-a bucurat de succes, reunind peste 300 de participanți din diferite specialități precum obstetrică și ginecologie, chirurgie generală, urologie, anatomie patologică, radiologie și imagistică, ne propunem să continuăm demersul de a aduce în prim plan cele mai recente recomandări și experiența profesioniștilor în domeniu. Endometrioza este o boală cronică cu multiple aspecte anatomo-clinice, iar multidisciplinaritatea și abordarea interdisciplinară reprezintă standardul de tratament, de aceea încurajăm participarea la Congresul nostru a medicilor din specialițăți multiple. Manifestarea de anul acesta își propune să adune profesioniști în chirurgia minim invazivă a endometriozei și tratamentul infertilității, atât din țară cât și specialiști de renume internațional.

Simultan va avea loc și Conferința Națională de HPV sub egida Societății Române de HPV, care va reuni specialiști din diferite specialități medicale precum obstetrică-ginecologie, medicină de familie, ORL, dermatologie, neonatologie, boli infecțioase, urologie, anatomie pstologică. Această manifestare multidisciplinară aduce în prim plan actualitățile internaționale asociate infecției cu virusul Papilloma uman și respectiv patologia complexă pe care o cauzează.

Vă așteptăm cu drag,

Președinți „Al II-lea Congres Național de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană”

 Prof. Dr. Elvira Brătilă                   Prof. Dr. Radu Vlădăreanu                        Prof. Dr. Monica Cîrstoiu

 

   Preşedinți „Conferința Societății Române de HPV”

Prof. Dr. Radu Vlădăreanu                               Prof. Dr. Simona Vlădăreanu