MECT mentioneaza ca in timpul alegerilor locale calendarul admiterii in liceu nu poate fi modificat

Calendarul admiterii in liceu nu poate fi modificat in perioada alegerilor, insa inspectoratele pot stabili ca centrele unde se vor sustine probele de verificare a cunostintelor la limba moderna sau materna, din 30 mai – 1 iunie, sa nu corespunda cu cele unde se desfasoara alegerile, potrivit MECT.
Secretarul de stat pentru invatamant preuniversitar din Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Zvetlana Preoteasa, a explicat ca nu este posibila o modificare a calendarului admiterii, asa cum a cerut Prefectul Capitalei, Catalin Deaconescu, dar, la nivel local, se pot organiza alegerile in centre diferite de cele in care se vor sustine probele pentru admitere.

Prefectul a spus ca a solicitat Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti “adoptarea unor masuri speciale” deoarece primul tur al alegerilor locale, din 1 iunie, coincide cu unele probe de la admiterea in liceu.

Deaconescu a cerut ca probele de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna pentru admiterea la liceu, programate in perioada 30 mai – 1 iunie, sa se desfasoare normal in data de 30 mai, iar in 31 mai, ziua in care sunt amenajate sectiile de votare in cadrul unitatilor de invatamant, testarile sa se concentreze doar in cursul diminetii.

“Nu putem modifica graficul admiterii intrucat acesta a fost aprobat prin Ordin al ministrului Educatiei Cercetarii si Tineretului. In schimb, pentru ca avem putini candidati la probele de la limba moderna sau materna, putem ruga inspectoratele scolare sa organizeze centrele de examen in alte unitati decat cele unde au loc alegerile locale”, a declarat secretarul de stat.