Companii Archive

0

Ford România acordă 10 burse studenţilor Universităţii din Craiova

Ford România va acorda în acest an 10 burse studenţilor Universităţii din Craiova, în valoare totală de 10.000 de euro, pentru a veni în sprijinul sistemului educaţional local, a anunţat Rob Ardley, directorul de resurse umane al companiei, în cadrul ceremoniei de deschidere a noului an universitar. Acesta a menţionat că Ford

0

“SPrint” – noul pachet lansat de Star Storage pentru companiile mici și mijlocii

Star Storage, furnizorul român de top pentru soluții de stocare, arhivare și management de informații (date și documente), servicii de externalizare IT și servicii Cloud, lansează pachetul SPrint în cadrul campaniei “Sprintează în fața competiției și câștigă 100 euro”, venind astfel în sprijinul companiilor mici și mijlocii pentru a-și accelera dezvoltarea afacerilor

0

Ford Fiesta a devenit numărul 1 în Europa în prima jumătate a anului 2015

Ford Fiesta a fost maşina de mici dimensiuni cu cele mai mari vânzări în Europa în prima jumătate a anului 2015. Clienţii au cumpărat 173.999 de unităţi Fiesta în Europa între ianuarie şi iunie 2015 – o creştere de 3,6% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014. Vânzările Fiesta de 33.646 unităţi în

0

Toyota Motor Europe recompensează Toyota Iași cu ICHIBAN – Premiul European pentru Satisfacția Clientului

În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor ICHIBAN desfășurată luna aceasta în Madrid, Toyota Iași s-a numărat printre cei 45 de retaileri din 34 de țări care au primit cea mai înaltă distincție Toyota: “Ichiban” – Premiul European pentru Satisfacția Clientului. Toyota Iași a fost astfel recompensată pentru performanțele excepționale obținute în

0

Art Georgies – Creaţii noi! Livrare gratuită!

Luna mai este una din cele mai frumoase luni din an. Plină de flori, culoare și veselie, ea încununează două sărbători importante: Ziua Eroilor, care în mod tradiţional coincide cu Înălţarea Domnului şi altă mare sărbătoare a Creştinătăţii, praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Cu această ocazie Art Georgies urează tuturor sărbătoriților

0

Noul BMW Seria 1 a fost prezentat publicului

Automobile Bavaria a organizat în weekendul 8-9 mai, la showroom-ul din Băneasa, BMW Design Days, un eveniment de tip “porţi deschise” cu ocazia lansării noului model BMW Seria 1. Noul BMW Seria 1, cu o imagine nouă, dinamică şi o gamă nouă de motoare şi accesorii, a fost prezentat publicului alături de

0

Art Georgies lanseaza “Capricii de primavera”

Galeriile Art Georgies marcheaza venirea primaverii prin lansarea noii colectii de tablouri in mosaic si vitraliu, lucrari ce ilustreaza, prin diferitele teme, luninozitatea, puritatea si veselia elementelor de primavera. Va invitam sa parcurgeti cele mai frumoase lucrari create in spiritual renasterii din 3 sfere diferite: zodiac, floral si regios. Avand in vedere

0

De Florii alege un cadou inspirat!

Multe dintre persoanele dragi nouă poartă nume de floare. Pentru un cadou special, vă invităm să vă inspirați din colecția de tablouri cu tematică florala Art Georgies, disponibilă pe www.shop.artgeorgies.com

0

Colecția de tablouri Virgil Moraru, în galeria Art Georgies

Colecția Virgil Moraru tratează tematici diferite, momente surprinse din cotidian si transpuse prin tablouri în tehnica mozaicului fin, a vitraliului si a sticlei fuzionate, conform viziunii artistice proprii. Virgil Moraru este pictor bisericesc autorizat si unul din fondatorii Art Georgies, cel mai mare producator românesc de artă. Multe dintre creaţiile laice şi

0

Galeriile Art Georgies se extind în online

Primul magazin online cu artă româneascădin mozaic si vitraliu 383 de kilometri de la Iași la București, 640 de kilometri de la Iași la Timișoara, 1.046 de kilometri de la Iași la Viena. Arta vechiului mozaic bizantin și a vitraliilor este reinventată zi de zi, in cel mai mare atelier de creatie