Peste 1.200 de profesori din Mureş au câştigat în instanţă majorarea salarială cu 33%

Un număr de 1.250 de cadrele didactice din judeţul Mureş, care au cerut majorarea salarială de 33%, pe lângă cea de 17% pe care au primit-o deja, au deja hotărâri definitive şi irevocabile în acest sens, din cele peste 5.000 de procese intentate, a declarat, luni, Ioan Săcărea, liderul Sindicatului ”Spiru Haret” Mureş.

”Cele 1.250 de cadre didactice care deţin deja hotărâri definitive şi irevocabile până în 1 ianuarie 2010, trebuie plătite în acest an. Restul hotărârilor, dacă vor rămâne definitive din acest moment, vor intra în plată eşalonat în 2011, 2012 şi 2013, potrivit Ordonanţei 19/9 martie 2010. Aceste procese se referă la acea majorare cu 33% pentru perioada octombrie 2008 – martie 2009. Am ajuns în instanţă să recuperăm acea parte măcar de şase luni cât a fost în vigoare Legea cu privire la majorarea de 50% a salariilor”, a arătat Ioan Săcărea.

Potrivit lui Săcărea, cadrele didactice ar urma să primească în jur de două-trei salarii, adică între 2.000 lei şi 6.000 lei, în funcţie de gradul profesional. Guvernul a anunţat că îşi menţine decizia de a majora salariile cadrelor didactice cu doar 17%, conform legislaţiei în vigoare, şi de a eşalona la plată drepturile salariale suplimentare câştigate de acestea în instanţă. Potrivit Executivului, discrepanţele salariale sunt determinate atât de sentinţele judecătoreşti care au acordat angajaţilor din învăţământ majorarea salarială de 50% (conform legii votate în Parlament în toamna anului 2008), cu toate ca Guvernul a acceptat pentru cadrele didactice, în 2008, o creştere de 17% şi a abrogat deja prin acte normative diferenţa de 33%. AGERPRES