Şcolile din Suceava nu vor fi desfiinţate dacă vor îndeplini planul de şcolarizare

Nicio şcoală din judeţ nu va fi desfiinţată în viitorul an şcolar, dacă va reuşi să îndeplinească planul de şcolarizare, a declarat, miercuri, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Petru Carcalete, deşi prefectura a solicitat IŞJ o informare privind unităţile de învăţământ propuse a fi desfiinţate în anul şcolar 2010-2011.

El a precizat că, la învăţământul liceal, clasa a IX-a zi, sunt prevăzute, în planul de şcolarizare, 277 de clase, cu un număr total de 8.310 elevi, ţinând cont de cei 8.332 elevi de clasa a VIII-a din acest an şcolar.

Totuşi, potrivit unui sondaj efectuat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională în rândul elevilor de clasa a VIII-a privind opţiunile de studiu ale acestora, în municipiul Suceava există patru unităţi liceale – Colegiul de Informatică, Seminarul Teologic Mitropolitul Dosoftei’, colegiile ‘Samuil Isopescul’ şi cel de Industrie Alimentară – ce ar putea fi în situaţia de a fi desfiinţate, având în vedere că anumite specializări nu se bucură de atractivitate în rândul elevilor.

Şi la nivelul judeţului există o situaţie similară determinată de lipsa de interes pentru unele unităţi de învăţământ din Vatra Dornei, Broşteni, Iacobeni, dar cea mai gravă situaţie se întâlneşte la Grupul Şcolar ‘Vasile Cocea’ din Moldoviţa pentru care a optat un singur elev, deşi oferta şcolară cuprinde trei domenii, cu trei specializări. Repartizarea elevilor la liceu se va face computerizat, în doar două etape, pe 2 şi respectiv 12 iulie. Cea de a treia repartizare nu va fi computerizată şi se va desfăşura în intervalul 1-10 septembrie. În şedinta Consiliului de Administraţie (CA) al IŞJ Suceava din 16 martie s-a aprobat restructurarea reţelei şcolare pentru anul şcolar 2010-2011, ţinând cont şi de propunerile unităţilor şcolare din judeţ avizate de primării şi consilii locale.


Astfel, CA al IŞJ Suceava a hotărât transformarea Şcolii cu clasele I – VIII Bogata – Baia din unitate cu personalitate juridică în structura arondată Şcolii Baia; desfiinţarea a 32 de şcoli cu clasele I – IV, având efective scăzute sau care au funcţionat în program simultan, în condiţiile organizării transportului elevilor cu microbuze şcolare la unităţile şcolare cu personalitate juridică din comună; desfiinţarea a 12 grădiniţe, în aceleaşi condiţii de asigurare a transportului preşcolarilor afectaţi către unităţile cele mai apropiate; desfiinţarea a două unităţi cu clasele I – VIII: Şcoala cu clasele I – VIII nr.4 Fălticeni (cu arondarea elevilor la Şcoala cu clasele I – VIII nr.6 Fălticeni) şi Şcoala cu clasele I – VIII nr.1 Câmpulung Moldovenesc (cu arondarea elevilor la Şcoala cu clasele I – VIII nr.4 Câmpulung Moldovenesc); transformarea a două unităţi din şcoli cu clasele I – VIII în şcoli cu clasele I – IV (Şcoala cu clasele I – VIII Cotu Băii – Fântâna Mare, Şcoala cu clasele I – VIII Costâna – Todireşti). Elevii de gimnaziu ai acestor unităţi vor urma cursurile la Fântâna Mare şi, respectiv, la Todireşti. AGERPRES