Daniel Funeriu:”Debut de an şcolar fără tensiuni sociale”

funeriu daniel.jpgMinistrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a admis, vineri, că orice demnitar de acest rang este remaniabil încă din prima zi de mandat. Prezent la Gura Humorului, ministrul Educaţiei a afirmat că va susţine ca, în viitoarea grilă de salarizare, retribuţia la intrarea în sistem să fie la un nivel mai mare decât cel actual.

“Eu cred că avem o problemă cu salariile la intrarea în sistem. Voi susţine ca, pe aceste grile de salarizare, profesorii să fie plasaţi într-un mod just. Voi susţine, de asemenea, un mod de alocare a resurselor şi de cheltuire a banului public raţional şi pe măsura posibilităţilor României”, a spus Funeriu
În opinia ministrului, finanţarea şcolilor pe elev va face ca alocarea de fonduri să fie raţională, ducând la o optimizare a reţelei şcolare. Daniel Funeriu a apreciat faptul că finalul anului şcolar 2009 – 2010 a fost organizat ”ireproşabil”, în ciuda tensiunilor sociale existente.

”Aşa cum bine ştiţi, finalul de an şcolar, cu un climat destul de tensionat, a fost organizat ireproşabil de minister şi mai ales de inspectorii şcolari generali, cărora le mulţumesc, şi de profesori, care au înţeles că, într-o perioadă foarte dificilă, precum cea prin care trece România, trebuie să se strângă în jurul elevilor. (…) Am luat măsuri ca începutul de an şcolar să fie unul dintre cele mai bune începuturi de an şcolar din România de după 1989”, a spus Funeriu.

El a dat asigurări că dascălii vor primi sprijinul Ministerului Educaţiei şi al ministrului pentru a avea cel mai bun cadru instituţional în care să-şi desfăşoare activitatea, exprimându-şi speranţa că va fi un început de an şcolar fără probleme. ”Profesorii din toată România trec prin momente care nu sunt tocmai uşoare. În situaţia dificilă pe care o trăim (…) profesorii au ales să încheie anul şcolar în condiţii foarte bune. Nu au blocat activitatea, nu au blocat viitorul copiilor şi au demonstrat astfel că ei sunt parte a soluţiei României şi nu parte a problemei. (…) Au dat, astfel, un semnal către România şi un exemplu demn de urmat. (…) Eu sunt alături de ei, astfel încât atunci când România revine în parametrii normali, profesorii să fie primii care beneficiază de intrarea ţării în normalitate. (…) Sper să am un început de an fără probleme. Am discutat de mai multe ori cu liderii sindicali şi eu cred că începutul de an şcolar va fi în parametri normali”, a spus Funeriu. AGERPRES