Şcoala Internaţională SPECTRUM îşi deschide porţile şi la Iaşi

De luni, 13 septembrie 2010, Şcoala Internaţională Spectrum se deschide şi în Iaşi. Sediul şcolii este pe strada Sf. Sava nr. 6. Sunt aşteptaţi toţi copiii preşcolari (3-6/7 ani), pentru grădiniţă, precum şi şcolari (6/7-10 ani) pentru şcoală.


“Şcoala Internaţională Spectrum” aparţine Lumina Instituţii de Învătământ. În acest an, Lumina Instituţii de Învătământ are 11 şcoli şi peste 15 ani experienţă în domeniul educaţional fiind încununată de multe succese (peste 200 de medalii în olimpiadele şi concursurile internaţionale), activităţi şi organizaţii la nivel naţional şi internaţional. În cadrul Lumina Instituţii de Învătământ funcţionează deja cu succes încă din anul 2004 doua şcoli generale în Bucureşti şi Constanţa. La 6 ani de la înfiinţare, Şcoala Internaţională Spectrum deţine un loc deosebit între şcolile particulare din România.

Şcoala Internaţională Spectrum Iaşi oferă copiilor un învăţământ de calitate (institutia a fost autorizata de catre ARACIP) ce se va realiza în spaţii generoase şi frumos amenajate, de către personal calificat şi implicat în realizarea unui act educaţional performant. Pentru anul scolar 2010-2011, în Iasi avem la dispozitie două grupe de gradiniţă şi două clase de şcoală primară. La grădiniţă, conţinuturile se vor preda în limba engleza, iar toţi copiii Şcolii Internaţionale Spectrum din Iaşi (şi cei de la grădiniţă şi cei din învăţământul primar) vor avea posibilitatea să opteze pentru anumite cluburi extracurriculare: pian, şah, Aikido, teatru etc. Părinţii vor putea opta pentru un tip de program normal sau prelungit, în funcţie de nevoile şi dorinţele lor.


De asemeni, numărul de copiii din clase şi din grupe va fi unul redus, aproximativ 15, dar niciodată mai mulţi de 18. Şcoala oferă şi asistenţă medicală, realizată de către personal medical calificat, în cadrul cabinetului medical al unităţii. Oferim elevilor şi preşcolarilor instituţiei noastre şi de terapie logopedică plus consiliere, în cadrul cabinetului de specialitate.

„Suntem de 15 ani în România, iar numărul de copii înscrişi la Şolile noastre din Bucureşti şi Constanţa ne-a demonstrat că românii sunt deschişi şi apreciază învăţământul de calitate, realizat la cele mai înalte standarde. Asta ne bucură, dar ne şi responsabilizează pe măsură. Şcoala Internaţională Spetrum Iaşi are deschise porţile pentru toţi copiii, indiferent de cultura, naţionalitatea sau religia lor. Vă aşteptăm pe toţi, începând de luni, 13 septembrie 2010, la sediul şcolii noastre.”, ne-a declarat Tunay TUNCER, managerul Şcolii Internaţionale Spectrum Iaşi.

Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 8 la 17, la sediul şcolii, care se află în strada Sf. Sava, în spatele Primăriei Municipiului Iaşi, vis-a-vis de parcare.