Guvernul a adoptat ordonanţa care permite organizarea descentralizată a Rezidenţiatului

rezidentiat.jpgGuvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, Ordonanţa de modificare şi completare a Ordonanţei nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea Rezidenţiatului, următoarea sesiune a acestui concurs naţional din toamna acestui an urmând să fie organizată în sistem descentralizat, în centrele universitare principale de tradiţie, însă în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, cu aceeaşi bibliografie şi aceleaşi tematici.

“Noi şi anul trecut am dorit să introducem această posibilitate de organizare în mod descentralizat a Rezidenţiatului, am avut discuţii cu principalele universităţi de tradiţie, suntem în discuţii în continuare. Acum există acest temei legal ca anul acesta să putem organiza Rezidenţiatul în centrele universitare Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Iaşi, Craiova şi Bucureşti. Va fi în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră şi cu bibliografie şi tematică identice, adică bibliografia va fi aceeaşi,
tematicile vor fi aceleaşi indiferent că se optează pentru a se da la Târgu-Mureş sau Craiova”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, în conferinţă de presă la finalul şedinţei de Guvern.

Ministerul Sănătăţii a semnat în octombrie 2010 un protocol cu Asociaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România care prevedea ca, în premieră, pentru Rezidenţiatul din 2011, subiectele de concurs să fie proprii pentru fiecare universitate, dar bazate pe o tematică comună şi respectând metodologia unică. De asemenea, conform prevederilor noii ordonanţe adoptate miercuri, medicii tineri vor avea posibilitatea de a se angaja într-o unitate sanitară, chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat.


Conform actului normativ, absolvenţii facultăţilor de medicină, începând cu promoţia 2005, vor primi competenţe de practică limitate, chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat. În prezent, medicul care finalizează cursurile universitare nu poate fi angajat în sistemul sanitar, decât cel mult de către una dintre firmele care activează în industrie, în vederea promovării produselor medicale, iar conform ordonanţei adoptată miercuri de Guvern va avea şi posibilitatea încadrării în unităţile sanitare publice sau private, inclusiv în cabinetele medicilor de familie, pentru a sprijini activitatea de asistenţă medicală din aceste unităţi.


“Aceste activităţi ale medicilor cu competenţe limitate vor fi stabilite de Ministerul Sănătăţii împreună cu Colegiul Medicilor din România. În primul rând, aceşti medici vor putea fi angajaţi în spitalele neclinice, adică în acele spitale unde nu se face formare de rezidenţi, unităţi medicale mai mici, dar care au lipsă de personal, astfel încât ei vor putea fi folosiţi ca ajutând într-un fel medicii care există în spitalul respectiv. Vor putea consulta un pacient sau vor putea realiza intervenţii mai mici, fără a angaja o răspundere directă a mediului respectiv”, a spus ministrul Cseke.


El a subliniat că noile reglementări vor aduce beneficii atât unităţilor sanitare care vor putea angaja personal calificat, cât şi viitorilor specialişti care îşi vor exercita meseria pentru care s-au pregătit, până la următorul concurs de Rezidenţiat, fără a pierde cunoştinţele acumulate în timpul facultăţii. De asemenea, ordonanţa adoptată de Guvern la propunerea Ministerului Sănătăţii mai prevede ca, începând cu anul III de pregătire în specialitate, rezidenţii să fie incluşi în linia de gardă (alta decât linia I de gardă), în afara programului normal de lucru.


Totodată, începând cu anul IV de pregătire în specialitate, aceştia vor putea trece în linia I de gardă, sub supravegherea unui medic specialist sau primar care se află de gardă la domiciliu. În acest fel, Ministerul Sănătăţii urmăreşte responsabilizarea medicilor rezidenţi şi formarea lor prin pregătire practică.AGERPRES