Academicianul Eugen Simion a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău

simion_eugen_mare.jpgÎn perioada 6-7 octombrie 2011, la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc a doua ediţie a Colocviului naţional cu participare internaţională, “Plurilingvism şi interculturalitate”.

Cu acest prilej, pe 6 octombrie, Senatul Universităţii a acordat titlul de Doctor Honoris Causa academicianului Eugen Simion, Director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” din Bucureşti, Preşedinte al Academiei Române între anii 1998-2006. La festivitate au participat academicienii Mihai Cimpoi (Academia Republicii Moldova) şi Solomon Marcus (Academia Română), alături de Constantin Scripăţ – Prefectul judeţului Bacău, Dumitru Brăneanu – Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Romeo Stavarache – Primarul Municipiului Bacău, profesori universitari, critici şi scriitori, cadre didactice şi studenţi.

Programul Colocviului a mai cuprins lansări de carte, decernarea premiilor anuale ale revistei “Ateneu”, o masă rotundă cu tema „Poezia postbacoviană”, concursul de creaţie “Alecsandri şi Bacovia, două branduri culturale bacăuane”, destinat elevilor, şi lansarea numărului special al revistei “Studii şi cercetări ştiinţifice” a Facultăţii de Filologie.