Practică avocaţială la masa rotundă a studenţilor danubieni

danubius_galati.jpgStudenţii Facultăţii de Drept a Universităţii “Danubius” din Galaţi, indiferent dacă au decis asupra urmării carierei de avocat, au beneficiat de o adevărată dezbatere în cadrul mesei rotunde organizată de Cercul Ştiinţific studenţesc “Nicolae Titulescu”, sub îndrumarea şi coordonarea Decanului Facultăţii de Drept – Prof. univ. dr. Vasilica Negruţ, precum şi a asist. univ. drd. Ana Alina Dumitrache.

Două ore – două studii de caz din practica avocaţială referitoare la infracţiunile contra persoanei, cu referire specială asupra infracţiunilor contra vieţii. Invitatul acestui eveniment, Av. drd. Gabriel Guriţă, a provocat studenţii Facultăţii de Drept să stabilească încadrarea juridică a două fapte penale, pornind de la elementele concrete ale situaţiei de fapt.

Astfel, prima speţa supusă dezbaterii, des întâlnită în practica judiciară, a vizat stabilirea criteriilor care trebuie luate în calcul pentru a face distincţia între o tentativă la omor şi vătămare corporală. Având la îndemână toate elementele de fapt ale speţei, studenţii şi-au exprimat opiniile referitoare la corecta încadrare juridică a faptei, bineînţeles cu argumentarea răspunsurilor.

După zeci de minute de dezbatere, avocatul Guriţă Gabriel a oferit soluţia pronunţată în practică, soluţie pe care aproape toţi studenţii au prevăzut-o, precum şi criteriile pe care organele de urmărire penală le au în vedere la stabilirea corectei încadrări juridice a unei tentative la omor sau vătămare corporală: numărul zilelor de îngrijiri medicale, obiectul cu care a fost lovită victima, sediul loviturii etc.

A doua speţă supusă dezbaterii, rar întâlnită în practică, a făcut referire la fapta unei persoane care, având un conflict cu victima săvârşeşte fapta de tentativă la omor simplu. Inculpatul este condamnat şi execută pedeapsa fiind eliberat condiţionat. Odată eliberat, acesta încearcă să omoare aceeaşi victimă.

Faţă de situaţia de fapt, studenţii au trebuit să stabilească încadrarea juridică a faptei, pornind de la elemente – capcană precum faptul că victima primei agresiuni este şi victima celei de a doua agresiuni. Răspunsul corect şi argumentat al studenţilor nu a întârziat, aceştia sesizând repede că speţa face referire la un omor deosebit de grav, în varianta prevăzută de art. 176 lit. c) din C. pen.

Foarte încântaţi de tema şi de modul de desfăşurare ale acestei Mese rotunde, studenţii aşteaptă nerăbdători următoarea întâlnire, cu specialiştii din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Galaţi, comisar şef de poliţie Bolea Ionica şi subcomisar de poliţie Pletea Nicuşor, pentru a dezbate aspecte de nuanţă referitoare la infracţiunile de corupţie: luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă.