IŞMB a decis numirea unei noi conduceri la Liceul “Jean Monnet”

jean monnet.jpgInspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis în cadrul Consiliului de Administraţie al instituţiei numirea unei noi echipe manageriale la conducerea Liceului Teoretic “Jean Monnet”, a declarat joi inspectorul pe probleme de comunicare Marian Banu.

Potrivit acestuia, demersul de numire a unei noi conduceri la această unitate de învăţământ are în vedere creşterea eficienţei şi responsabilităţii actului de conducere managerială, asigurarea unui cadru de normalitate, ordine şi disciplină, consolidarea relaţiei cu părinţii.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti susţin că inspectoratul va sprijini noua echipă managerială şi colectivul de cadre didactice în scopul eficientizării întregii activităţii instructiv – educative şi al realizării unei imagini pozitive a Liceului “Jean Monnet”. AGERPRES