“Ziua Păsărilor” a fost marcată la Bacău prin lansarea unui proiect de mediu ce vizează dezvoltarea turismului

“Ziua Păsărilor” a fost marcată, duminică, prin lucrările Simpozionului ştiinţific “Ornitologia în zona lacustră din judeţul Bacău”, manifestare găzduită de Facultatea de Biologie a Universităţii “Vasile Alecsandri” din municipiu.

Cu această ocazie au fost prezentat referate şi comunicări, urmate de dezbateri, cercetători în biologie, reprezentaţi ai unor organizaţii neguvernamentale implicate în identificarea şi rezolvarea problemelor de mediu, cadre didactice universitare şi studenţi.

Manifestarea ştiinţifică a fost întregită prin derularea de tururi ghidate de vizitare a zonei Lacului Bacău 1, dens populată de păsări migratoare în ultimii 20 de ani, acţiune la care au participat mai bine de o sută de băcăuani şi, de asemenea, a fost organizat un concurs de pescuit sportiv.

Organizatorii evenimentului, Agenţia de Dezvoltare Locală Bacău şi Centrul Regional de Ecologie Bacău, au lansat cu acelaşi prilej proiectul ,,Dezvoltarea şi consolidarea turismului în municipiul Bacău prin promovarea oportunităţilor locale’, ce vizează, între altele, promovarea produsului turistic, aria de protecţie specială avifaunistică pe luciurile de apă din preajma municipiului Bacău la nivel regional şi naţional prin activităţi concrete specificate într-un plan de marketing .

“Este o iniţiativă derulată cu sprijin de finanţare din fonduri europene, care urmăreşte, în mod concret, o creştere a gradului de circulaţie turistică din aria de localizare cu peste 10 la sută până la finalul perioadei de implementare a proiectului, noimebrie 2013”, a declarat Sorin Scarlat, preşedintele ADL Bacău.

Potrivit acestuia beneficiarii direcţi ai ineditului proiectul vor fi atât administraţia municipiului Bacău, solicitantă a finanţării nerambursabile prin ADL, Centrul Regional de Ecologie, în calitate de custode a lacurilor de acumulare artificiale Bacău I şi II, dar şi cei peste 160.000 de locuitori ai municipiului ori aproximativ 37.000 de turişti ce se anticipează că vor vizita oraşul în perioada următorilor cinci ani.

Gabriel Griţcu, preşedintele CRE Bacău apreciază că vor beneficia de aplicarea proiectului şi mediul universitar local, organizaţiile neguvernamentale implicate în protejarea mediului, agenţiile de turism şi centrele de informare turistică din ţară care vor primi materialele de promovare, de o calitate excepţională, cu prilejul lansării proiectului. Printre materiale se vor afla un DVD cu imagini şi un catalog referitor la oportunităţile turistice din zona lacurilor băcăuane, o hartă a zonei aviacvatice, dar şi o broşură de prezentare a celor mai interesante obiective turistice băcăuane.

‘Proiectul se constituie şi o invitaţie adresată mediului de afaceri care, iată, ia cunoştinţă de o nouă zonă atractivă de investiţii’, a declarat Doru Simovici, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bacău. AGERPRES