UVVG continuă înscrierile pentru sesiunea de toamnă, cu cea mai mică taxă de şcolarizare din România

uvvg.jpgCea de-a doua etapă de înscriere la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” pentru sesiunea de toamnă, anul universitar 2012-2013, continuă pe toată perioada lunii septembrie la toate cele şase facultăţi din Arad şi filiale ale Universităţii. Studenţii pot beneficia de şcolarizare gratuită, prin Bursele „Vasile Goldiş” şi de reducerea costurilor de preţ la cazare şi masă.

Oferta academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” este generoasă, ea cuprinzând 47 specializări pentru ciclul licenţă, 23 programe masterale din cadrul celor 6 facultăţi ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, 6 cursuri postuniversitare de specialitate, Şcoală doctorală în domeniul medicină şi biologie şi o Şcoală postdoctorală, înfiinţată printre primele instituţii de studii postdoctorale din România.

Viitorii studenţi pot opta pentru studii de licenţă şi masterat în domeniul ştiinţelor juridice, economice, psihologiei, ştiinţelor educaţiei, asistenţei sociale, ştiinţelor umaniste, politice şi administrative, ştiinţelor naturii, educaţie fizică şi sport, informatică, inginerie, silvicultură, ingineria sistemelor de energii regenerabile, medicină – asistenţă medicală generală, nutriţie şi dietetică, tehnică dentară, balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG a subliniat că, „Universitatea de Vest «Vasile Goldiş» are cele mai mici preţuri pentru şcolarizarea studenţilor. Pentru anul I, nivel licenţă – ZI, ID şi FR, taxa de şcolarizare este de 1200 lei, cea mai mică taxă la nivel de ţară. Nu percepem taxă de admitere, taxă de înscriere. Oferta academică este generoasă şi îi aşteptăm cu multă plăcere pe viitorii noştri studenţi să se înscrie la una, sau mai multe specializări din cele 6 facultăţi pe care le are Universitatea noastră”.

Facilităţi acordate studenţilor

Beneficiază de facilităţi la plata taxei de şcolarizare pentru anul universitar 2012/2013 studenţii care achită integral taxa de şcolarizare la înscrierea în anul I, nivel licenţă; cei care provin din aceeaşi familie; studenţii care urmează a doua specializare în cadrul universităţii, indiferent de forma de învăţământ.

Beneficiază de şcolarizare gratuită

Absolvenţii de liceu, promoţia 2012, care au obţinut la Bacalaureat media cuprinsă între 9.00 şi 10.00 şi care optează pentru specializările de la forma de învăţământ zi, beneficiază de şcolarizare gratuită Bursa „Vasile Goldiş”. Bursele acordate sunt nelimitate; Absolvenţii claselor a XII – a care au obţinut locul I-III la olimpiadele şcolare, faza naţională în anul 2012, sau care sunt şefi de promoţie în anul 2012, studenţii care provin de la casele de copii, sau sunt orfani de ambii părinţi.

Universitate europeană, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” pregăteşte studenţi străini prin liniile de predare în limba franceză şi limba engleză.
Acte necesare la înscriere: Diploma de bacalaureat în original; Certificat de naştere (copie legalizată); Certificat de căsătorie (copie legalizată); Adeverinţă medicală; Trei fotografii format ¾; Dosar plic.

Admiterea în anul universitar 2012-2013

Admiterea pentru ciclul universitar de licenţă, sesiunea de toamnă, se organizează pe bază de concurs de dosare şi media de la BAC, conform următorului calendar: până la data de 29 septembrie a.c. înscrierea candidaţilor; 30 septembrie – comunicarea rezultatelor admiterii. 1 octombrie – deschiderea anului universitar 2012-2013.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad are deschise centre de înscriere pentru admiterea în anul universitar 2012-2013, la toate cele şase facultăţi şi filiale ale universităţii. Toate centrele beneficiază de un bogat material informativ, iar Oficiul Permanent pentru Informare şi Înscriere de la Rectorat (B-dul Revoluţiei nr.94-96), telefon 0257/280373, mobil: 0733/017654 şi funcţionează de luni până vineri între orele 9,00-18,00; sâmbătă şi duminică între orele 9,00-12,00; email: admitere@uvvg.ro; site:www.uvvg.ro.