Consiliul Local Târgu Mureş a votat înfiinţarea unui liceu Romano-Catolic la adresa la care funcţionează Colegiului Naţional Unirea

tgmures_colegiu_unirea.jpgConsiliul Local Târgu Mureş a luat act, în şedinţa de marţi, de solicitarea Fundaţiei Statusul Romano-Catolic din Transilvania, propunând înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic, cu sediul în Târgu Mureş, strada Mihai Viteazul nr. 15, la adresa la care funcţionează Colegiul Naţional “Unirea”, fapt ce a stârnit îngrijorarea cadrelor didactice de aici.

Cei doi viceprimari ai municipiului, Claudiu Maior şi Andras Peti, au dat asigurări că nu va fi afectat caracterul mixt al Colegiului Naţional Unirea, însă nu au putut preciza cum anume noua instituţie de învăţământ confesional îşi va putea forma numărul de clase necesare şi numărul de elevi.

Potrivit anexei la hotărârea Consiliului Local, viitoarea şcoală confesională ar urma să funcţioneze în corpul B al ansamblului de clădiri, care are peste 1200 metri pătraţi, în timp ce Colegiul Naţional Unirea va funcţiona în corpul A, de peste 4300 mp.

Viceprimarul PDL Claudiu Maior a precizat că s-a negociat cu Biserica Romano-Catolică (căreia îi aparţin spaţiile respective) ca această unitate de învăţământ de elită a oraşului, ‘Unirea’, să rămână, cum a fost, adică un colegiu mixt, cel puţin pe o perioadă de 20 de ani cât durează contractul semnat între municipalitate şi Biserică.

Viceprimarul UDMR Andras Peti a spus, la rândul său, că “în 2014 nu se va întâmpla nimic”, iar Colegiul Naţional Unirea va rămâne în continuare mixt, însă din 2015 “vom vedea”. “Am aprobat (în CL, n.r.) şi o sumă de 1,5 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară pentru reparaţiile de urgenţă, reparaţii şi restaurări în aceste trei corpuri de clădiri. Iar la punctul 3 am aprobat şi începerea demersurilor pentru înfiinţarea unei noi unităţi de învăţământ, denumită deocamdată Liceul Romano-Catolic. Fără denumirea de Rakoczi, pentru că aceasta presupune o procedură suplimentară ulterioară separată (…) Şcoala se poate înfiinţa până în 15 septembrie (…) Peste un an, un an şi jumătate, prima clasă de a IX-a din Liceul romano-catolic va începe să-şi desfăşoare activitatea într-un corp sau într-o sală de pe strada Mihai Viteazu numărul 15. Condiţia cu numărul de elevi trebuie să se realizeze în momentul acordării acreditării. Deci nu se poate, de pe o zi pe alta, 300 de elevi. În 2014, nu se întâmplă absolut nimic. Rămâne exact Unirea cu toate clasele. Din 2015, vom vedea”, a afirmat Andras Peti, viceprimarul din Târgu Mureş. Acesta a spus că UDMR a fost iniţiatorul hotărârii, dar nu şi iniţiatorul înfiinţării şcolii.

Înaintea votului, directoarea Colegiului Naţional “Unirea”, Teodora Boar, a declarat în plenul şedinţei că şcoala are acum 1.240 de elevi, cu două secţii, română şi maghiară, şi că profesorii nu doresc divizarea acestei prestigioase instituţii de învăţământ. “Am citit acest contract, e un efort de a găsi calea de mijloc. În numele colegilor: dorim ca tot ce se întreprinde de acum încolo să ne fie adus la cunoştinţă. Nu dorim divizarea, ruperea, noi suntem un întreg. Vor fi afectate familii, locuri de muncă, prestigiul şcolii şi al oraşului. Dorim ca acest contract să aibă clauze clare, în avantajul nostru. Dorim să fim reprezentaţi corect la o masă a discuţiilor. Acest contract, în această formă, n-a ajuns la noi, l-am văzut pe site-ul CL. Într-o clădire trebuie să încapă în câţiva ani două şcoli, nu una. Nu se poate, că n-avem spaţiu”, a spus Teodora Boar.

Hotărârea privind propunerea înfiinţării şcolii a fost adoptată de Consiliul Local cu 15 voturi “pentru”, 3 “împotrivă” şi nicio abţinere. Consilierul UDMR, Zoltan Soos, a precizat că în secolul XVIII, în acea clădire a funcţionat Şcoala Rakoczi, până în 1947 şi că, din câte ştie, în această nouă şcoală, dacă se va înfiinţa, vor fi transferate cele două clase romano-catolice care funcţionează acum la Liceul Bolyai, dar nu putut preciza cu exactitate de unde se va completa numărul elevilor necesari funcţionării unei şcoli.
:Orice rit se poate înscrie – penticostal, etc. – liceul va fi administrat de statusul romano-catolic (… )Fiind inclus în învăţământul de stat nu se pot discrimina diferitele credinţe, doar că va fi administrat de statusul romano-catolic şi controlat. Dar aceeaşi situaţie este şi în Liceul Reformat care funcţionează în clădirea Bolyai (…) În perioade istorice, în secolele XVII-XVIII, foarte mulţi români învăţau în licee protestante calvine, pentru că erau cele mai bune din Transilvania – de exemplu Petru Maior, Gheorghe Şincai au făcut studii şi, pe lângă însuşirea limbii maghiare, evident au avut o educaţie de calitate. Asta ar fi normal să revină o piaţă, o ofertă, şcoli cu profile diferite”, a susţinut Soos.

După ce va trece de controlul de legalitate al prefecturii, Hotărârea CL Târgu Mureş adoptată marţi va fi trimisă la Inspectoratul Şcolar Judeţean, care urmează să se pronunţe în legătură cu aceasta. Dacă o va aviza, o va transmite Ministerul Educaţiei Naţionale care, dacă o va considera oportună şi legală, va emite un ordin pentru înfiinţarea şi acreditarea provizorie a acestei instuţii de învăţământ, a explicat viceprimarul Peti. AGERPRES