ISJ Mehedinţi ia măsuri pentru pregătirea elevilor care au obţinut medii sub 5 la simularea Bacalaureatului

elevi profesor.jpgInspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi a luat măsuri de intensificare a pregătirii elevilor de liceu care la simularea probelor de Bacalaureat au obţinut note sub media de promovare, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cristinel Degeratu.

Potrivit sursei citate, în următoarele două luni accentul se va pune pe dezvoltarea cunoştinţelor la disciplina matematică unde doar 29 % dintre cei 2.131 de elevi prezenţi în sălile de examen au obţinut medii de promovabilitate.

“La nivelul inspectoratului am identificat câteva soluţii pe care le vom implementa pentru ca liceeni care se vor prezenta la examenul propriu-zis de Bacalaureat să poată să se declare promovaţi. Între acestea se numără suplimentarea orelor de studiu, şi cuprinderea elevilor în proiectul finanţat din fonduri atrase pe care îl implementăm la nivel de judeţ”, a precizat Degeratu.

Reprezentantul IŞJ Mehedinţi a mai arătat că nu vor fi neglijate nici celelalte discipline la care absolvenţii de liceu vor susţine probele la Bacalaureat, la simularea la limba şi literatura română gradul de promovabilitate fiind în jur de 50%, iar la disciplinele opţionale sub 51%. AGERPRES