Politehnica e cu noi! La colectare deșeuri și schimbare de mentalități

ecotic_politehnica.jpgECOTIC, ECOTIC BAT și Asociația Recolamp, cu sprijinul Universității Politehnice București, au descins în mijlocul studenților: toate sediile Univeristății Politehnice și 21 de cămine de studenți au de acum recipienți de colectare pentru deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate și acumulatori, precum și surse de lumină arse.

Suntem mereu în căutare de soluții proaspete, inovatoare, în dorința noastră de a convinge cât mai mulți oameni cu un mesaj simplu: e nevoie de colectare și de reciclare, la toate nivelurile, la toate vârstele. Viitorul nostru depinde de asta, și nu e o exagerare. Ne bucurăm atunci când parteneriatele pe care le reușim penetrează zone noi – și ce mediu mai efervescent, mai potrivit pentru schimbare și acțiune decât o universitate?

Așa că în anul 2014, când ECOTIC a demarat proiectul de conștientizare și dotare a Universității Politehnice București și a 21 de cămine de studenți din campusul Universității cu recipienți de colectare selectivă, alături de partenerii de la Recolamp, am știut că am deschis un drum important. Un drum prin care ajungem la generația ACUM!

Studenții sunt printre cei care acționează și gândesc în “acum”. Iar daca ei își asumă mesajul nostru, daca devin conștienți de importanța lui, am câștigat alături de noi o generație care nu așteaptă schimbarea, ci care o produce. Acum.

Ne bucurăm că Politehnica e cu noi!

Pentru mai multe detalii accesați www.ecotic.ro/arhiva-stiri/UPB_si_ECOTIC