Centru de cercetări experimentale, la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi

univ_dunarea_galati.jpgUniversitatea Dunărea de Jos din Galaţi are un nou centru de cercetări experimentale în urma finalizării proiectului “Centrul Român pentru Modelarea Sistemelor Recirculante de Acvacultură”, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al instituţiei de învăţământ.

Potrivit comunicatului, obiectivul pe care proiectul l-a îndeplinit a fost acela de a aduce la cel mai înalt nivel european dotarea şi activitatea de cercetare-dezvoltare din cadrul universităţii din Galaţi, prin crearea unui centru de cercetări experimentale multidisciplinare ce include două staţii experimentale, şapte laboratoare nou create şi şase laboratoare modernizate.

“Astfel, Centrul Român pentru Modelarea Sistemelor Recirculante de Acvacultură va permite testarea complexă a unor soluţii inovatoare, tehnice şi tehnologice în scopul elaborării unor metode, soluţii constructive şi tehnologice care vor sta la baza creşterii competitivităţii sectorului de acvacultură, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi socio-economic”, se spune în comunicat.
Valoarea totală a proiectului a fost de peste 22 milioane lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă, de 18 milioane lei. AGERPRES