USAMV Cluj-Napoca va participa la prima ediţie a Street Food Festival

street_festival.jpgUniversitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca a participat, în perioada 7-10 iulie 2016, la primul festival de street-food din România, pe Aleea Stadionului din Cluj-Napoca. În perioada festivalului, la standul USAMV Cluj-Napoca se pot degusta produse realizate de către studenții de la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor.
Street Food Festival s-a desfășurat în premieră la Cluj-Napoca şi îşi propune o nouă abordare a domeniului culinar, oferind vizitatorilor o serie de activități, preparate și surprize culinare. Doritorii sunt invitați să participe la festival pentru a beneficia de deliciile acestuia, intrarea fiind gratuită.

Evenimentul este susţinut de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj-Napoca, Guvernul României prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice, precum şi de Centrul de Cultură Urbană Casino.

Detaliile referitoare la program, precum şi meniul complet sunt disponibile pe website-ul: www.streetfoodfestival.ro.