Senatul a aprobat infiintarea Universitatii Crestine “Partium” din Oradea

Plenul Senatului a aprobat pe articole proiectul de lege privind infiintarea Universitatii Crestine “Partium” din Oradea.
Intr-un raport suplimentar intocmit la acest proiect de lege, membrii Comisiei pentru invatamant din Senat au facut referire la limba de predare – maghiara, existenta in textul initial.

Prin urmare, membrii Comisiei au acceptat ca universitatea sa se infiinteze cu facultatea acreditata de stiinte socio-umane, avand specializarile asistenta sociala, limba si literatura germana, teologie reformata didactica.

Acest text nu i-a multumit, insa, pe senatorii Partidului Romania Mare, care au cerut includerea in lege a precizarii ca una dintre limbile de predare este si romana. Solicitarea a fost sustinuta si de senatorul PSD Razvan Teodorescu.

Desi Virginia Vedinas (PRM) a admis ca Universitatea “Partium” este destinata in principal studentilor maghiari si din acest motiv trebuie precizata folosirea limbii maghiare in continutul legii, ea a spus ca este de neacceptat ca in continutul legii sa nu se regaseasca si limba romana.

In sustinerea variantei propuse de Comisia pentru invatamant, s-a pronuntat si senatorul PSD Ion Solcanu, care a explicat ca exista alte universitati in Romania in care se preda si in alte limbi decat romana, cum ar fi de exemplu limba engleza, fara a se preciza acest lucru in legea de acreditare a respectivei universitati. “Ne cramponam de o chestiune care in viitor nu va avea asemenea importanta”, a mentionat el.

Totodata, senatorul PD Ivan Cismaru a adaugat ca orice universitate are dreptul, in virtutea autonomiei universitare, sa-si creeze specializarile cu predare in limbile pe care le vor. “Daca scoatem limba maghiara si punem limba romana, nu mai votam aceasta lege, pentru ca universitatea a fost propusa sa functioneze in aceste conditii si nu in altele”, a subliniat el.

Si presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a sustinut varianta Comisiei pentru invatamant. “Ne referim la o universitate privata a bisericii reformate. Nu trebuie sa se specifice in legea de infiintare a acestei universitati in ce limba se face predarea, atata timp cat universitatea se afla in Romania”, a spus el.
Votul final asupra acestui proiect de lege se va da in sedinta de plen a Senatului stabilita la inceputul saptamanii viitoare.