Sindicalistii din invatamantul botosanean critica politicienii

Presedintele Sindicatului Preuniversitar (SIP) Botosani, Maria Tiprigan, considera ca oamenii politici aflati la guvernare dau dovada de lipsa de respect fata de cadrele didactice care i-au format.
Tiprigan a criticat, la sfarsitul grevei de avertisment a cadrelor didactice din Botosani, lipsa de dialog si de negociere pe care o manifesta oficialii Guvernului. “Ei au ajuns acolo unde au ajuns datorita cadrelor didactice, iar acum au uitat acest lucru si le trateaza fara respect si fara consideratie”, a afirmat Maria Tiprigan.

Liderul SIP a subliniat, de asemenea, ca in timp ce membrii Guvernului traiesc in conditii de lux, cadrele didactice traiesc la limita subzistentei. Tiprigan considera ca actuala politica din domeniul educatiei determina deteriorarea calitatii invatamantului romanesc, mai ales prin plecarile masive ale invatatorilor si profesorilor la munca in strainatate.