Ministrul Cristian Adomnitei este nemultumit de activitatea ANT

Ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Cristian Adomnitei, a criticat activitatea Autoritatii Nationale pentru Tineret si a acuzat faptul ca ANT nu a creat mai multe centre pentru tineret in Bucuresti si in tara.
“Sunt nemultumit daca asta este tot ce puteam oferi tinerilor. Am sa ma uit si in ograda ANT, deocamdata nu am avut timp, am fost prins cu tezele cu subiect unic si cu pachetul de legi ale invatamantului. MECT nu poate sa munceasca in locul ANT. Intentia de a crea un centru este buna, dar opt computere la dimensiunea Bucurestiului este prea putin. Vreau in fiecare sector sa existe doua sau trei centre pentru tineret”, a afirmat ministrul Adomnitei, cu prilejul inaugurarii Centrului de Tineret Bucuresti.

Cristian Adomnitei a precizat ca se pot crea centre pentru tineret in scoli, licee sau facultati, prin parteneriate. El a spus ca centrul inaugurat pe 29 noiembrie poate fi numit cel mult “un centru pilot”. “Voi veni in martie aici pentru a vedea baza de date a centrului”, a anuntat Adomnitei. Ministrul Educatiei si-a manifestat disponibilitatea de a sustine cu bani crearea de centre pentru tineret.

Un alt aspect criticat de Cristian Adomnitei a fost modul in care arata Casa de Cultura a Studentilor “Grigore Preoteasa”, care, in opinia sa, ar trebui sa fie “cea mai importanta casa de cultura din tara”. “Vreau un raport pentru repararea casei de cultura. Ce s-a facut aici sunt mai mult niste plombari. Vreau sa dispara spalatoria auto care functioneaza pe terenul casei de cultura. Toti isi parcheaza jeep-urile in fata Casei de Cultura”, a spus ministrul Adomnitei.

Presedintele Uniunii Studentilor din Romania, George Paduraru, a considerat realist cele spuse de ministrul Educatiei. “Sunt de acord cu ceea ce a spus ministrul. Noi nu aveam un centru nicaieri in tara unde sa cazam 500 de tineri, cu sala de conferinte, calculatoare”, a afirmat liderul USR.

Directorul in ANT Liviu Dan a recunoscut ca un centru nu poate acoperi necesarul. “Am incercat sa cream o dotare minima. E doar un inceput. Promitem ca vom deschide mai multe centre de tineret si la nivelul sectoarelor. Cred ca in 2008 se vor realiza lucruri mai bune decat in 2007”, a afirmat reprezentantul ANT.

Centrul de Tineret Bucuresti detine opt calculatoare si o sala de conferinte si isi propune sa faciliteze accesul tinerilor pe piata muncii prin realizarea unui liant institutional intre cei care isi doresc un loc de munca si institutiile de stat sau private care vor sa angajeze. Centrul de Tineret Bucuresti va intretine o baza de date cu tineri si una cu companii interesate de angajarea tinerilor, va organiza sectiuni de recrutare si angajare, o data pe an o bursa a locurilor de munca, traininguri.