FSLI cere tichete de masa si pentru cadrele didactice

Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) i-a transmis un memoriu premierului Calin Popescu-Tariceanu prin care cere tichete de masa si de cresa si pentru cadrele didactice.
Potrivit comunicatului, federatia a transmis o adresa Ministerului Economiei si Finantelor prin care cere ca drepturile salariale aferente lunii decembrie si premiul anual pentru 2007 sa fie achitate amandoua in aceasta luna.

FSLI considera “discriminatoriu” modul in care Guvernul Romaniei aplica prevederile Legii privind acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa. “Faptul ca, prin proiectul Legii bugetului de stat pe 2008, Guvernul a acceptat ca autoritatile
centrale ale statului, precum si alte categorii socio-profesionale din sistemul bugetar sa-si prevada fonduri pentru acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa, in timp ce pentru marea majoritate a salariatilor din invatamant ele nu exista, demonstreaza ca o lege cu caracter social a devenit o lege perversa si generatoare de tensiuni”, se arata in comunicat.

Potrivit reprezentantilor FSLI, “grav” este si ca prevederile din proiectul Legii bugetului de stat pe 2008 referitoare la acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa, “creeaza discriminari” chiar intre salariatii din acelasi sector de activitate, cum sunt angajatii din invatamant, remunerati in baza aceleiasi grile de salarizare.

“Pentru cei aproximativ 10.000 de salariati din inspectoratele scolare, Casele corpului didactic, cluburile sportive si cluburile si palate copiilor, aceste drepturi sociale vor fi acordate, pentru ca in proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2008 sunt prevazute fonduri in acest sens in timp ce pentru marea parte a salariatilor din invatamant nu vor fi acordate, deoarece in bugetele consiliilor locale nu sunt prevazute sume cu aceasta destinatie”, sustine comunicatul FSLI.

FSLI ameninta ca in situatia in care solicitare minimala si legitima nu va fi solutionata favorabil, “exista riscul ca aceasta sa constituie o sursa in plus care sa conduca la declansarea unor actiuni de protest in invatamant si la bulversarea anului scolar”.