Sase medalii la Olimpiada Internationala de Stiinte pentru juniori

Elevii romani participanti la cea de-a IV-a editie a Olimpiadei Internationale de Stiinte pentru juniori, desfasurata in perioada 2-11 decembrie 2007, in Taiwan, au obtinut sase medalii: una de aur, patru de argint si una de bronz.
Medalia de aur a fost obtinuta de Marius Constantin din clasa a X-a, de la Liceul International de Informatica Bucuresti. Medaliile de argint au revenit lui Bogdan Vlad Ghita, clasa a IX-a, Colegiul National “Moise Nicoara” din Arad, Artur Baboi, clasa a IX-a, Scoala Generala nr. 4 Medias, Vlad Anton, clasa a IX-a, Colegiul National “George Cosbuc” din Cluj-Napoca, Felix Cosmin Mocanu, clasa a X-a, Colegiul National “Sf. Sava” Bucuresti. Claudia Pop, clasa a IX-a, Scoala Gimnaziala “Mihai Eminescu” din Zalau a intrat in posesia medaliei de bronz.

Olimpiada Internationala de Stiinte pentru juniori este un concurs de tip integrativ, in care elevii sustin probe la trei discipline: chimie, biologie si fizica.

Este cea mai buna performanta in istoria prezentelor romanesti la aceasta competitie. La editia din acest an au participat 198 elevi din 36 de tari.

Anul trecut, la Sao Paolo, echipa Romaniei a obtinut patru medalii de bronz si doua de argint. In clasamentul pe natiuni, Romania a ocupat pozitia a cincea, dupa Taiwan, Rusia, Coreea de Sud si Singapore.