Cristian Adomnitei: “Parintii nu vor fi amendati daca nu-si dau copilul la gradinita”

“Parintii nu vor sanctionati si amendati daca nu-si vor da copilul la gradinita la varsta de trei ani”, a declarat ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Cristian Adomnitei, intr-o dezbatere asupra pachetului de legi ale educatiei.
“Sunt multi oameni care au conditii materiale foarte bune si pot sa-si educe copiii fara sa-i dea la gradinita”, a explicat Cristian Adomnitei.

In pachetul de legi ale educatiei era specificat ca parintii care nu-si dau copiii la gradinita la varsta de trei ani vor fi sanctionati. In opinia ministrului Adomnitei, educatia timpurie reprezinta cel mai important proiect al MECT. “E mai eficient pentru societate sa intervina mai devreme in educatia unui copil decat mai tarziu”, a spus el.
Adomnitei a afirmat ca, in prezent, in Bucuresti 32.000 de copii nu au loc in gradinite, iar la nivel de tara numarul acestora este de 300.000.

Ministrul Educatiei a mai spus ca 4% din posturile de suplinitor sunt ocupate de persoane care nu au studii superioare, ci numai liceul. “Vom reglementa si acest lucru in pachetul de legi”, a mai spus Adomnitei.

In ceea ce priveste inspectorii care vor deveni functionari publici, potrivit pachetului de legi ale educatiei, ministrul Adomnitei a precizat ca acestia nu trebuie sa se gandeasca la faptul ca “odata ajunsi functionari publici nu vor mai fi dati afara”.