Traian Basescu: “Invatamantul romanesc este departe de a indeplini exigentele unui sistem educational competitiv”

Invatamantul romanesc si cercetarea sunt “departe de a indeplini exigentele minimale ale unui sistem educational competitiv la scara europeana”, a declarat presedintele Traian Basescu cu prilejul lansarii Programului “Innovate” adresat tinerilor intreprinzatori romani din domeniul IT.
In opinia sefului statului, modernizarea procesului de cunoastere nu este doar o necesitate, ci “o responsabilitate comuna”.

Basescu a amintit ca principiile unui sistem coerent de reformare a domeniului educatiei pe termen mediu si lung – adoptat de reprezentantii partidelor si de cei ai societatii civile – au fost redactate sub forma unui pact pentru educatie.

“Reforma educatiei – fundament al dezvoltarii societatii de maine nu se poate realiza intr-un termen scurt”, a recunoscut Traian Basescu. El a adaugat, insa, ca demararea acestui proces “nu mai poate suferi intarzieri”.

Potrivit sefului statului, o strategie pentru reforma sistemului educational este “imperativ necesara”. El a tinut insa sa precizeze ca acest proces va fi de lunga durata, iar rezultatele se vor face simtite pe termen mediu si lung.

“Fara educatie competitiva, fara un sistem de cercetare performant nu ne putem astepta la o crestere economica sustinuta, ci doar la marirea decalajelor fata de celelalte state membre ale Uniunii Europene”, a constatat presedintele Basescu.

Reconfigurarea sistemului de invatamant trebuie corelata, in opinia presedintelui, cu asigurarea mecanismelor care sa permita incadrarea tinerilor absolventi pe piata muncii, in vreme ce reforma sistemului de cercetare trebuie insotita de diversificarea surselor de finantare ale activitatilor ce se desfasoara in acest domeniu.

“Progresul tehnologic este posibil doar intr-un sistem de invatamant performant insa nu poate fi realizat fara activarea unor parteneriate public private intre institute de cercetare sau universitati, pe de o parte, si mediul de afaceri, pe de alta parte”, a declarat Basescu.

El a spus ca programe precum cel lansat in cursul zilei de miercuri au contribuit la diversificarea resurselor sistemului educational si dinamizarea pietei muncii. “Proiectul companiei Oracle demarat azi creeaza o legatura intre procesul de formare, de specializare si integrare a fortei de munca de pe piata nationala”, preciza in context seful statului. El a adaugat ca numai prin astfel de programe se pot indeplini “obiectivele de convergenta” cu celelalte tari europene.

Presedintele a dorit sa-si exprime sprijinul institutiei prezidentiale pentru dezvoltarea pe viitor a “modelului de business si de parteneriat public privat” pe care compania Oracle l-a initiat odata cu lansarea programului amintit.

In acelasi timp, Basescu a subliniat faptul ca specialistii romani trebuie sa se poata afirma si in mediul economic romanesc, “fara a se simti obligati sa emigreze pentru a-si valorifica potentialul profesional”.

De aceea, presedintele Basescu este de parere ca demersuri precum cele initiate in cursul zile de miercuri sunt menite “sa ii aduca pe romani acasa, unde se poate lucra in conditii decente la nivelul calificarii lor”.

“Invitam si alte companii sa investeasca in pietele locale romanesti, cu avantaje reciproce – pe de o parte pentru statul roman care isi consolideaza astfel piata muncii, iar pe de alta parte pentru companii care isi creeaza avantaje financiare evidente, comparative cu standardele occidentale”, a conchis Traian Basescu. El a tinut insa sa reaminteasca ca fara o strategie de durata si fara cultura antreprenoriala Romania nu va putea avea o crestere economica sustinuta.