Cristian Adomnitei considera ca relaxarea programei este menita a usura munca la clasa

Relaxarea programei a fost gandita pentru a usura munca la clasa a elevilor, dar si pentru a concentra esentialul informatiilor care sunt utilizate in procesul de predare – invatare – evaluare, sustine ministrul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Cristian Adomnitei, in mesajul sau prilejuit de deschiderea noului an scolar.
“Este esential pentru profesori sa aiba un material de lucru mai bine structurat, iar pentru elevi sa poata sa devina astfel mai activi, mai creativi, mai analitici. Reformarea curriculei nu se va opri aici. In urmatorii doi ani, Ministerul Educatiei va finaliza modificarea de structura a acesteia”, se arata in mesaj.

Cristian Adomnitei le ureaza celor implicati in sistemul educational un nou an scolar plin de reusite, care sa aduca un plus de liniste, incredere si performanta in sistemul de educatie, considerand ca respectul, increderea si toleranta sunt trei valori care trebuie sa domine comunitatea scolara. Referindu-se la banii investiti in repararea scolilor din tara, ministrul apreciaza ca aceasta masura isi arata deja efectele pozitive in cele mai multe locuri, iar in restul “se vor vedea in scurta vreme”.

“Nu trebuie sa uitam ca pana in 2005, sistemul de educatie a fost subfinantat: de la Revolutie si pana in acel an ministerul nu alocase niciun leu pentru infrastructura unitatilor de invatamant. Cele 1.840 de microbuze pe care le-am achizitionat in perioada 2007-2008 vor servi copiilor pentru a ajunge la scoala si reprezinta si o forma de a preintampina abandonul scolar pentru multi dintre cei care traiesc in zone izolate”, afirma demnitarul.

O alta veste importanta pentru acest an scolar, dupa cum sustine ministrul, este aceea ca fiecare elev din primii doi ani de liceu va avea cate un calculator acasa. “Este raspunsul la nevoile voastre, ale tinerei generatii, de a cunoaste si utiliza tehnologia informatiei, de a deveni apti sa intrati pe piata muncii cu un statut si un salariu la nivelul performantelor dobandite prin educatia primita de la dascalii vostri”, a declarat Adomnitei.

Ministrul multumeste tuturor actorilor din invatamant (profesori, elevi, parinti) pentru sprjinul acordat pe toata perioada mandatului sau. “Este o onoare ca in tot acest timp sa fi fost alaturi de voi, incercand, alaturi de echipa din minister, sa gasim solutiile optime pentru dumneavoastra”, a spus Cristian Adomnitei.