Premierul Tariceanu i-a premiat pe olimpicii internationali

tariceanu_elevi.jpgPrimul-ministru Calin Popescu-Tariceanu i-a premiat, pe 22 septembrie, la Palatul Victoria, pe cei 67 de elevi care au obtinut performante deosebite la competitiile scolare internationale, precum si pe dascalii care i-au pregatit.
”Sunteti angrenati intr-un efort major, incununat cu rezultate excelente, pentru care vreau sa va felicit, dar in egala masura vreau sa felicit si profesorii care au reusit sa va struneasca, sa va coordoneze aceste eforturi cu talent si cu inteligenta, pentru a ajunge la aceasta performanta.(…) O societate este impinsa de elite. Modul in care voi va pregatiti va face sa aveti un viitor clar, sa faceti parte din elitele acestei tari. Si o tara se distinge prin elite, prin valorile din stiinta, arta sau alte domenii, asa ca va felicit si va pretuiesc foarte mult efortul”, a spus, la intalnirea cu tinerii olimpici, premierul.

El le-a spus olimpicilor sa fie convinsi ca nu vor regreta, ”pentru ca astazi, in viata, nimic nu conteaza mai mult decat ca intr-o societate libera sa ai calificarea profesionala pentru a putea sa aspiri si sa promovezi”. Tariceanu a aratat ca il bucura faptul ca tineretul de astazi are un comportament aspirational si ca Romania de acum, spre deosebire de Romania trecutului, ”da posibilitatea celor merituosi sa fie promovati pe criterii de valoare si nu pe criterii politice”.

”Cred ca este cea mai buna investitie in viitor pe care o puteati face atat voi, cat si parintii vostri cu ajutorul dascalilor.(…) Aveti toate premisele pentru a reusi”, a spus primul ministru. Premierul i-a asigurat pe elevi ca Guvernul va face si in continuare eforturi pentru a sustine educatia si cercetarea.

Premierul Tariceanu a mentionat ca Guvernul a pus la dispozitia olimpicilor un site, pe internet, care cuprinde baza de date a olimpicilor, agenda olimpiadelor, precum un forum pe care acestia pot face schimb de informatii. ”Va vom oferi acest site dumneavoastra si, mai mult decat atat, va trebui sa-l administrati”, a precizat premierul.

El a propus si infiintarea unui Consiliu al olimpicilor, care sa tina legatura cu ministrul Educatiei, pentru ca acesta sa fie mai aproape de nevoile tinerilor. Elevii olimpici au primit plachete si diplome de excelenta de la seful Executivului.

Premierea de la Palatul Victoria a deschis ”Saptamana Excelentei in Educatie”, care cuprinde mai multe manifestari dedicate olimpicilor internationali si nationali, organizata la initiativa primului-ministru. Manifestarile vor continua in toate judetele, prilej cu care vor fi onorati olimpicii nationali, elevi care au obtinut rezultate deosebite la cele 66 de profiluri de competitie desfasurate in cadrul Olimpiadelor nationale, pe profesorii care i-au pregatit si scolile pe care le reprezinta. ”Saptamana excelentei in educatie” se va incheia pe 29 septembrie, la Ateneul Roman, in prezenta primul-ministru, cu un spectacol la care vor fi premiati olimpicii nationali din Bucuresti.