ISJ Cluj-Napoca nu renunta la investitii, chiar daca se majoreaza salariile

peter_tunde.jpgInspectoratul Scolar Judetean Cluj nu doreste sa renunte la nici unul dintre proiectele de investitii prevazute, chiar si in cazul unei diminuari a bugetului sau, ca urmare a unei posibile majorari a salariilor cadrelor didactice, a declarat adjunctul inspectorului-sef al ISJ, prof. Tunde Peter.

Pe de alta parte, Tunde Peter, a aratat ca ISJ Cluj a cerut aprobarea pentru redistribuirea fondurilor alocate neconsumate. Institutia va realoca, pentru alte proiecte in derulare, sumele de bani care nu au fost cheltuite pana in prezent.

Banii neutilizati nu pot fi reportati pentru anul viitor, a precizat el. “ISJC a renuntat la investitiile de la Grupul Scolar de Arte si Meserii, unde este revendicat terenul pe care urma sa se dezvolte o constructie. Fondurile alocate de municipalitate vor fi redistribuite spre cele trei gradinite unde sunt lucrari in curs de derulare, respectiv cea din zona centrala si cele din cartierele Gruia si Iris” – a aratat inspectorul scolar adjunct.

De asemenea, inspectoratul a renuntat la licitatia de executie pentru campusul scolar din Huedin, a mai spus Tunde Peter, amintind ca sunt finalizate lucrarile de proiectare ale campusului. ISJ nu va executa in acest an nici lucrarile preconizate la Gradinitele nr. 53, 47 si 8, pentru ca pentru aceste proiecte nu are fondurile necesare. Suma necheltuita de ISJ Cluj pana in acest moment este de 4.200.000 de lei, a afirmat oficialul institutiei.

In 2008, au fost preluate de la Primarie, prin act aditional, mai multe lucrari care nu aveau finantare totala. Totodata, inspectorul Tunde a spus ca, in acest an, in judetul Cluj s-au derulat numeroase lucrari care s-au aflat in responsabilitatea directorilor unitatilor de invatamant. Referindu-se la dotarile din acest an, Tunde Peter a mentionat ca din cele 31 de microbuze comandate de ISJ pentru transportul elevilor au sosit 29, alte doua urmand sa fie receptionate in curand. Pentru anul 2009, ISJ a comandat 25 de microbuze. “Inseamna ca din 2009 ne putem gandi intr-adevar la centre educationale, scoli performante dotate cu calculatoare, mobilier scolar nou” a apreciat el. ISJ Cluj a participat in primavara acestui an la licitatia organizata la Satu-Mare in vederea desemnarii firmei care va livra microbuzele. Contractul pentru livrarea de microbuze Ford pentru intreaga regiune de nord-vest a fost obtinut de firma Neco Motors din Bacau.