Forum online impotriva violentei domestice la Colegiul National “Mihai Eminescu” Oradea

col_eminescu_oradea.jpgColegiul National “Mihai Eminescu” din Oradea a gazduit pe 4 decembrie un forum intitulat “Connecting Us”, la care au participat, pe langa adolescentii oradeni, tineri din cinci state europene. Actiunea face parte din campania impotriva violentei in familie, desfasurata in aceasta perioada la nivelul judetului Bihor.

Activitatile organizate in cadrul campaniei preventive “Nu lasa violenta sa intre in casa ta” au continuat cu un forum al elevilor din mai multe state europene. Prin intermediul internetului, tinerii din Oradea au discutat cu colegii lor din alte tari despre fenomenul violentei si metodele de prevenire a acestuia.

Forumul, intitulat “Conectting Us”, a fost organizat de Uniunea Femeilor si Inspectoratul Scolar, elevii bihoreni discutand online cu elevi din state europene precum Franta, Olanda, Anglia sau Germania. Dezbaterile, desfasurate sub genericul “Educatie pentru schimbarea de atitudini”, au avut ca principal subiect violenta, in special violenta intrafamiliala. Adolescentii romani au aflat astfel cum se manifesta fenomenul in alte tari, ce masuri pot fi luate pentru diminuarea acestuia si ce activitati preventive desfasoara in acest scop elevii din Anglia sau Germania.