Elevii romani sunt invitati sa participe la concursul “Doors to Diplomacy”

dorrs to diplomacy.jpgElevii romani cu varste intre 13 si 18 ani sunt invitati, alaturi de tineri americani si din alte tari ale lumii, sa participe la concursul anual “Doors to Diplomacy” pentru a crea site-uri web care prezinta importanta problemelor de natura globala si a diplomatiei.

Termenul limita de inscriere la concurs este 28 februarie, iar proiectele trebuie depuse pana pe 15 martie. Castigatorii vor fi anuntati pe 21 mai.

Competitia “Doors to Diplomacy” este sponsorizata de Departamentul de Stat al SUA si de Fundatia Global SchoolNet din California. In fiecare an, doua echipe – una din Statele Unite si alta dintr-o alta tara, impart marele premiu. Fiecare elev din cele doua echipe castigatoare primeste o bursa in valoare de 2.000 de dolari. De asemenea, profesorii care coordoneaza echipele castigatoare primesc suma de 500 de dolari pentru scolile lor.

“In ultimii doi ani au fost foarte multe proiecte pe tema mediului si referitor la felul in care mediul inconjurator influenteaza viata oamenilor, oriunde traiesc acestia. De asemenea, au fost multe proiecte cu privire la importanta implicarii Natiunilor Unite in rezolvarea intr-o maniera pasnica a problemelor controversate”, a declarat Yvonne Marie Andres, presedinta Fundatiei Global SchoolNet.

In decursul ultimilor ani a crescut semnificativ procentul elevilor din alte tari care participa la concursul “Doors to Diplomacy”, ajungand la aproape jumatate. Editia din 2008 a competitiei a fost castigata de elevi din Bulgaria, alaturi de o echipa de elevi americani din statul Florida. In anii trecuti, castigatorii au provenit din tari precum India, Macedonia, Mexico, Taiwan si Uzbekistan. Cei interesati sa participe la acest concurs pot afla mai multe detalii pe site-ul Fundatiei Global SchoolNet (www.globalschoolnet.org).