Profesorii nu vor mai fi in greva astazi

greva-tabla.jpgCadrele didactice nu vor mai face greva astazi, iar teza cu subiect unic la Limba si literatura romana a fost reprogramata pentru ziua de 7 mai.

Ministrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, la finalul intalnirii cu reprezentantii sindicatelor, ca in data de 6 mai va fi propus sindicatelor un protocol ce prevede faptul ca bugetul ministerului nu va afecta nivelul veniturilor salariale, iar MECI va sustine prin legea salarizarii unitare o pozitie pe grila de salarizare corespunzatoare importantei si rolului educatiei.

Totodata, in urma intalnirii de luni, s-a convenit constituirea unei comisii de monitorizare pentru evaluarea modului in care s-au realizat si se vor realiza cheltuielile de investitii, definitivarea principiilor si calendarului privind descentralizarea, mentinerea titularizarii in sistemul national de invatamant si in viitoarele legi ale educatiei. Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, si sindicalistii din educatie au cazut de acord cu preluarea in corpul legii salarizarii unitare in sistemul bugetar a prevederilor din Legea 221/2008 (privind cresterile salariale) cu stabilirea pana la 30 iunie a calendarului de aplicare. Partile au convenit ca proiectele si programele de cercetare aflate in derulare sa continue si prin utilizarea creditelor de angajament.

“Le multumesc liderilor sindicali care au inteles ca trecem prin aceasta perioada grea. Faptul ca toti suntem dascali a contribuit foarte mult in a cadea de acord”, a spus ministrul. Andronescu a precizat ca amanarea tezei cu subiect unic s-a facut si la solicitarea Federatiei Nationale a Asociatiei de Parinti si pentru faptul ca elevii erau deconectati de la acest examen intrucat nu stiau daca teza va fi sau nu sustinuta. Ministrul Educatiei a mentionat ca celelalte teze se vor tine in functie de calendarul in vigoare. “Consider, in continuare, ca educatia are nevoie de resurse, de motivare si remotivare”, a conchis ministrul.

Secretarul general al FEN, Constantin Ciosu, a opinat ca nu s-ar fi ajuns la aceasta stare de tensiune, daca negocierile ar fi fost purtate la timp. “Sper sa se materializeze cele discutate”, a spus Constantin Ciosu. La randul sau, presedintele executiv al Federatiei sindicale “Spiru Haret”, Marius Nistor, a sustinut ca a aflat cu surprindere ca presedintele Traian Basescu a recunoscut eroarea adoptarii Legii 221, afirmand ca asteapta cu nerabdare ca primul-ministru Emil Boc si presedintele PSD, Mircea Geoana, sa aiba “taria” unei astfel de recunoasteri.

Marius Nistor a catalogat intalnirea de luni drept utila, sustinand ca cele discutate cu reprezentantii MECI si MF vor fi prezentate Birourilor executive ale sindicatelor pentru ca acestea sa hotarasca daca vor continua protestele sau le vor intrerupe. Potrivit lui Nistor, principalele nemultumiri ale sindicalistilor sunt nealocarea a 6% din PIB educatiei, neaplicarea Legii 221 si rectificarea negativa. “Asteptarea cadrelor didactice este foarte mare. Decizia va reveni Birourilor executive. Faptul ca s-a discutat cu ministrul Finantelor e un prim pas”, a aratat liderul Spiru Haret. In opinia sa, decizia amanarii grevei reprezinta o lectie data Guvernului pentru a arata reprezentantilor acestuia ca profesorii sunt “rationali”.