“Ceea ce individualizeaza liceul nostru este modul in care elevii sunt antrenati in activitati si concursuri”

colegiul_caragiale.jpgAfirma Gabriela Bancila, Directorul Colegiului National “I.L. Caragiale” din Bucuresti, intr-un interviu acordat in exclusivitate Portalului www.EduManager.ro.

Aceasta vorbeste despre rezultatele bune ale elevilor sai, atat pe plan national cat si international, dar si despre cele mai semnificative proiecte realizate in ultimul timp la Colegiul “I.L. Caragiale”

– Doamna Directoare, Colegiul National “I.L. Caragiale” este cunoscut prin faptul ca, de-a lungul vremii, a dat societatii oameni valorosi, care au avut mari realizari in diferite domenii, precum politica, arta, medicina, etc. Ce ne puteti spune despre performantele elevilor de astazi ale Colegiului Caragiale?

– Ne mandrim nu numai cu nume rasunatoare de absolventi ce au activat sau activeaza in domeniul culturii, al economiei, al medicinii sau politicii, ci si cu realizari ale actualilor elevi in competitii nationale si internationale. Numai in acest an elevii colegiului au obtinut premiul I in cadrul fazei nationale a olimpiadei de limba germana, mentiune la olimpiada de limba engleza, premiul al III-lea la faza nationala a olimpiadei de latina. Ceea ce individualizeaza liceul nostru este modul in care elevii sunt antrenati in activitati/concursuri organizate de diferite organizatii nonguvernamentale. In acest sens va voi da un singur exemplu: participarea, in ultimii ani, la toate competitiile (la care au obtinut multe premii) organizate de catre “Junior Achievement” pe teme vizand antreprenoriatul.

– Ce profil are in prezent Colegiul “I.L. Caragiale” si care sunt principalele specializari din oferta educationala?

– Colegiul National « I.L. Caragiale » este un liceu teoretic cu cele doua filiere consacrate : matematica-informatica (specializari diverse: intensiv informatica, bilingv germana, bilingv engleza, intensiv engleza) si filologie (cu specializarile: bilingv engleza, bilingv germana, UNESCO).

– Care credeti ca sunt cele mai importante proiecte pe care le-ati realizat in intervalul de timp de cand ati preluat conducerea acestei institutii ?

– Poate cel mai important proiect, care s-a si realizat cu ajutorul Primariei Sectorului 1, a fost cel de reabilitare a infrastructurii cladirii colegiului. Practic in fiecare vara s-au realizat lucrari de investii care au vizat inlocuirea canalizarii si pavarea curtii, schimbarea vechiului acoperis, inlocuirea instalatiei electrice, reabilitarea salii de sport. Au fost lucrari costisitoare, dar si foarte importante pentru buna functionare a scolii. Un alt proiect avut in vedere in urma cu patru ani era cel referitor la imbunatatirea activitatii diferitelor comisii permanente sau temporare. Pot spune ca, in buna masura, acest lucru s-a realizat cu sprijinul colegilor de cancelarie, pe a caror experienta si initiativa m-am si bazat permanent.

Un alt proiect, pe care il consider reusit si totodata necesar in conditiile racordarii invatamantului romanesc la cel european, a fost acela prin care elevii colegiului isi desfasoara activitatea intr-un singur schimb. Inca din anul scolar anterior cursurile acestui liceu, ca a oricarei alte scoli europene se desfasoara intre orele 8,00-15,00. In acest fel activitatile extracurriculare se desfasoara dupa orele de program, fiind astfel accesibile tuturor elevilor interesati. Evident ca avantajele acestui tip de program sunt multiple : se respecta curba de efort intelectual de-a lungul unei zile, elevii din suburbiile capitalei ajung acasa chiar si iarna inainte de a se inopta. Pentru ca mai inainte am amintit despre activitatile extracurriculare, trebuie sa va amintesc faptul ca acest colegiu are o traditie in ceea ce priveste numarul mare de activitati desfasurate in timpul fiecarui an scolar si numarul mare de elevi care participa la acestea. Acest lucru s-a concretizat in obtinerea pentru a doua oara consecutiv a titlului de “Scoala Europeana” (2004 si 2007). Este adevarat ca fie la inceputul mandatului, fie pe parcursul acestuia am incercat sa realizez si alte proiecte, pe care, din cauze independente de vointa mea nu le-am concretizat. Ceea ce insa nu s-a numarat, din pacate, printre proiectele mele si anume dezvoltarea spiritului civic al elevilor a fost realizat de catre elevii insisi. Anul scolar trecut, elevii claselor a douasprezecea, sprijiniti de catre proprii lor parinti, au organizat activitati (inclusiv un concert ce s-a desfasurat in sala de sport a liceului) pentru stragerea de fonduri pentru un coleg bolnav de cancer. Initiativa lor a fost nu numai un succes financiar, caci s-au strans mai mult de 30.000 de euro, ci si un succes al vietii, caci colegul lor s-a operat in Italia, putand astfel sa-si continue o viata normala. Un astfel de gest, generos prin energiile cheltuite pentru un scop cu adevarat inalt, nu poate decat sa ne bucure si sa ne dea increderea ca si actualele generatii de elevi sunt pe masura calitatii anterioarelor generatii, caci traditia pastrarii valorilor morale este o componenta importanta a activitatii noastre didactice. In cazul in care sunteti interesati de importanta pe care o acordam educatiei civice , dar si artistice, va invitam sa ne vizitati in orice zi de lucru din perioada 3 – 31 august. O suta de elevi, printre care si elevi din “Caragiale”, vor participa, in sala de sport, la realizarea unui spectacol de dans modern sub conducerea a doi coregrafi straini, de talie internationala. Spectacolul “Pasarea de foc”, pe muzica de Igor Stravinski, va fi prezentat pe scena Teatrului National “I.L. Caragiale” in cadrul Festivalului “George Enescu” din aceasta toamna. Ceea ce este cu adevarat deosebit la acest spectacol se refera nu numai la participarea unor adolescenti neprofesionisti intr-ale baletului, ci includerea in acest grup a unui numar important de elevi cu dizabilitati de auz de la o scoala bucuresteana. Acest proiect a debutat cu doi ani in urma la initiativa doamnei Monique Gruber si a organizatiei pe care o conduce.

– In prezent, tot mai multe licee si colegii se confrunta cu problema suprasolicitarii claselor de elevi. Care este situatia, din acest punct de vedere, in cadrul Colegiului “I.L. Caragiale”?

– Daca va referiti la numarul de ore curs pe care elevii trebuie sa le parcurga, lucrurile sunt la fel ca pentru toti elevii din tara. Nu sunt nici mai mult si nici mai putin solicitati. Ceea ce insa trebuie subliniat este faptul ca toate activitatile extracurriculare pe care le organizam in liceu, incepand cu cele culturale si terminand cu cele sportive, gasesc printre elevi o sumedenie de amatori. Acest lucru ne face sa ne gandim ca, poate, nu este vorba chiar de o suprasolicitare. Noi, si ma refer aici la scoala in general, ar trebui sa oferim o paleta cat mai diversa de activitati care sa directioneze energiile tinerilor spre o formare armonioasa, in acord cu principiile unei societati sanatoase. Ceea ce nu ar trebui sa uite niciun educator este faptul ca scoala care nu pune la dispozitia elevilor sai o mare varietate de programe educationale de tip nonformal sprijina, fara voia ei, alunecarea acestora spre zonele intunecate ale delicventei si inadaptarii sociale.