Ecaterina Andronescu: “Nu vreau sa facem o miza politica din Educatie”

andronescu_roz.jpgMinistrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Ecaterina Andronescu, a declarat joi, solicitata sa comenteze acuzatiile pe care deputatul PD-L Sulfina Barbu i le-a adus privind Codul Educatiei, ca nu este un om conflictual si ca nu doreste sa faca o miza politica din Invatamant.

“Nu raspund acuzatiilor nefondate ale doamnei Sulfina Barbu. (…) Nu sunt un om conflictual, am invatat ce inseamna dialogul si nu vreau sa facem o miza politica din Educatie. Ambitia mea in viata nu a fost sa devin ministru si cred ca pe baza experientei ca si cadru didactic imi pot permite sa aduc multe argumente la ceea ce se face. Am fost rugata de premierul Emil Boc ca pana pe 14 septembrie sa finalizam codul”, a explicat Andronescu.

Potrivit acesteia, Codul Educatiei aduna “tot ce inseamna legislatie si reglementare in sistemul de invatamant”. Deputatul PD-L Sulfina Barbu a atacat, joi, intr-o conferinta de presa, Codul Educatiei afirmand ca acesta este impotriva modernizarii si intareste controlul politic in domeniu.


Sulfina Barbu a declarat ca Partidul Democrat-Liberal sustine pachetul legislativ propus de comisia prezidentiala in domeniul Educatiei si nu este dispus sa negocieze obiectivele principale ale acestuia. In opinia reprezentantei PD-L, “Codul Andronescu” nu serveste interesul copiilor si nici al cadrelor didactice. “Codul Andronescu intareste controlul politicului asupra sistemului educational din Romania, centralizeaza la minister, pe principiul ca asa e cel mai bine, toate deciziile si indeparteaza deciziile fata de beneficiarul final, adica fata de elev, student”, a sustinut Sulfina Barbu.