Deputatul Alina Gorghiu a sesizat Avocatul Poporului cu privire la disponibilizarile din educatie

gorghiu alina.jpgDeputatul PNL Alina Gorghiu a sesizat, marti, Avocatul Poporului cu privire la neconstitutionalitatea OUG 114/2009 privind unele masuri financiar-bugetare, act normativ care prevede concedieri in sistemul de educatie.

Potrivit deputatului liberal, unul dintre motivele pentru care ordonanta este neconstitutionala este acela ca efectele ei se vor produce abia in luna septembrie, nefiind, deci, vorba de o urgenta.

Totodata, potrivit Legii fundamentale, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata. De altfel, motivarea ordonantei – luarea de urgenta a unor masuri pentru a se putea asigura respectarea angajamentelor asumate de Romania – exprima, in opinia deputatului PNL, “caracterul profund neconstitutional” al acestui act normativ.


“In plus, Guvernul incearca sa utilizeze drept motiv interesul general public, insa rezultatul final este tocmai incalcarea acestui interes, prin nerespectarea dispozitiilor constitutionale care vegheaza la apararea drepturilor si intereselor cetatenilor”, afirma Gorghiu, intr-un comunicat de presa. De asemenea, Alina Gorghiu considera ca, prin acest act normativ, Guvernul isi depaseste atributiile, incalcand astfel dreptul Parlamentului de a legifera. “Consider oportuna interventia Curtii Constitutionale, asa cum s-a intamplat si in cazul celorlalte ordonante declarate neconstitutionale”, a mai spus Gorghiu.


In opinia deputatului liberal, masura de reducere a numarului de posturi din invatamant este una “drastica” si “trebuia cantarita atent, analizata si convenita in urma dialogului cu sindicatele”. “Ma vad nevoita sa constat, in urma fiecarei masuri pe care o ia Guvernul Boc, in urma fiecarei ordonante sau proiect de lege, modul neconstitutional in care intelege sa-si onoreze prerogativele. Ca atare, reactionez si recurg la litera legii pentru a sanctiona greselile flagrante, lege pe care ar trebui sa o respectam cu totii, nu doar sa o invocam in campaniile electorale”, a mai spus Alina Gorghiu, in comunicatul citat. AGERPRES