SEMNAL EDITORIAL: “Libertatea academica intre teorie si politicile universitare”

libertatea acad.jpgEditura Institutul European a publicat volumul “Libertatea academica intre teorie si politicile universitare”, scris de Liviu Andreescu. Cartea a aparut in colectia Academica, are 240 de pagini si poate fi achizitionat la pretul de 38 RON.

Cartea reprezinta prima analiza elaborata a unui concept frecvent invocat in spatiul public al ultimelor doua decenii, insa rareori discutat si, cel mai adesea, putin inteles. Prima parte a lucrarii se concentreaza asupra unor probleme normative.

Care sunt principalele justificari ale libertatii academice intr-o societate democratica? Ce datorii si ce drepturi implica libertatea academica? Caror grupuri de actori universitari le revin acestea? Care este legatura conceptuala dintre libertatea academica si libertatea de exprimare? Partea secunda se opreste asupra politicilor universitare in domeniul libertatii academice si, in mod particular, asupra conceptului inrudit de autonomie universitara.

Tema politicilor academice e discutata contextual, in functie de coordonatele principalelor sisteme contemporane de invatamant superior, ocazie cu care cartea ofera o incursiune prin universitatile americane, britanice si continentale de astazi. Libertatea academica a fost conceputa cu un public extins in minte. Volumul se adreseaza, intr-un limbaj accesibil, dar fara a sacrifica analiza riguroasa, deopotriva amatorilor de filozofie normativa si celor preocupati de structura – si de soarta – educatiei superioare. In primul rand insa, Libertatea academica ramane o carte necesara bibliotecii oricarui universitar.

Din cuprins:

– Justificari ale libertatii academice;

– Libertatea academica – datorii si drepturi;

– Libertatea academica si libertatea de exprimare;

– Libertatea academica si actele aprofesionale;

– Libertatea academica: doar pentru profesori?

– Autonomia universitara si autoadministrarea academica;

– Libertatea academica si diversitatea institutionala;

– Reglementarea libertatii academice.