Fundaţia Romani CRISS a început de astăzi primul program de mentorat cu persoane publice adresat elevilor romi

BCR, partenerul strategic al Fundaţiei Romani CRISS a donat 3000 de cărti pentru două şcoli din Bucureşti şi Baia Mare si un program de afterschool

Fundatia Romani CRISS a lansat astăzi programul de mentorat pentru elevii romi din 90 de şcoli aflate în 20 de judeţe ale ţării. La acest program sunt aşteptate să participe persoane publice din România, artişti, jurnalişti, formatori de opinie, intelectuali şi politicieni care vor fi mentori pentru aceşti elevi, într-un efort comun de a le transmite acestora valori şi principii obligatorii pentru viaţa de adult împlinit.

Programul de mentorat intitulat „Şcoala tuturor copiilor” este doar una din activităţile pe care Fundaţia Romani CRISS le desfăşoară prin proiectul Paşi strategici pentru îmbunătăţirea accesului la educaţie al copiilor romi, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Investeşte înoameni”. Prin acest proiect, Romani CRISS, împreună cu partenerii săi, inclusiv Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, intenţionează să contribuie în mod decisiv la creşterea calităţii învăţământului în rândul elevilor romi şi, mai ales, la prevenirea unor fenemome îngrijorătoare precum abandonul şcolar şi segregarea şcolară.

„Acest mega proiect vine în întâmpinarea Ministerului Educaţiei şi pune în practică legislaţia privind situaţia mediatorului şcolar, educaţia interculturală şi desegregarea, toate acestea fiind aspecte şi probleme care au făcut subiectul unor Ordine ale Ministerului susţinute şi promovate puternic de societatea civilă romă şi neromă” a subliniat Florin Fleican, inspector in cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

“Din păcate, în România incă mai avem probleme cu aplicarea Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării privind desegregarea şcolară. Din nefericire, în multe şcoli din România există fenomenul de segregare pe criteria etnice, fenomen de separare care se manifestă prin repartizarea copiilor de etnie romă în clase sau unităţi şcolare diferite, ceea ce le îngreuneză acestora accesul la o educaţie de calitate şi stabilă, cu cadre didactice titulare” a mai adăugat acesta.

Peter Eckstein Kovacs, consilier prezidenţial pentru minorităţi, prezent la această lansare, a arătat cât de importantă este şcoala în societatea cunoaşterii în care trăim acum şi le-a reamintit copiilor beneficiile multiculturalităţii: “Şi eu sunt minoritar, câteodată este un pic neplăcut însă cel mai important este că, în calitate de minoritar eşti expus în egală măsură la două culturi: la şcoală şi în public acumulezi cultura română, acasă asmilezi cultura maternă”.

Tot în cadrul acestui eveniment, Banca Comercială Română (BCR), partener strategic al Romani CRISS în acest proiect dar şi în altele, a donat un fond de carte considerabil Şcolii Nr. 13 din Bucureşti. „Avem un parteneriat strategic cu Romani CRISS în ceea ce priveşte implicarea în comunitate. Filozofia BCR este de a întoarce în comunitate o parte din profitul pe care îl realizăm în şi cu ajutorul comunităţii. În acest sens, BCR s-a implicat în acest proiect donând 1500 de cărţi Scolii Nr. 13 din Bucureşti, cărţi care sperăm să-i bucure pe elevi şi să le deschidă drumul spre lectură”, a apreciat Mircea Coman, Director Executive Corporate în cadrul BCR.

Tot astăzi, la Baia Mare, cu ajutorul BCR, Romani CRISS a lansat acelaşi program de mentorat cu persoane publice pentru elevii romi. Ca şi în Bucureşti, BCR a donat 1500 de cărţi, inclusiv enciclopedii pentru elevi şi de asemenea, a devenit tutorele Şcolii Vasile Alecsandri din Baia Mare unde va cofinanţa un program de after school.

În cadrul evenimentului de la Baia Mare au mai fost prezenţi pe lângă reprezentanţi ai BCR, actorul Rudolf Moca şi Brendan Edwards de la Universitatea Baia Mare, iar la Bucuresti s+au alaturat actorii romi Sorin Sandu si Alina Serban.