Probleme cu salariile cadrelor didactice din Mehedinţi

Preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Mehedinţi, Mihai Dima, susţine că personalul didactic şi auxiliar din unităţile de învăţământ din judeţ este nemulţumit de faptul că drepturile salariale nu se achită în termen.

”Din această cauză nu excludem posibilitatea să ieşim în stradă, asemeni colegilor noştri din Buzău, şi să forţăm astfel ministerul să-şi respecte obligaţiile asumate”, a declarat Dima luni, pentru AGERPRES.

Potrivit acestuia, la şcolile din comunele mehedinţene Pristol şi Salcia salariile nu sunt plătite din luna ianuarie, în localitatea Iloviţa pentru luna februarie s-a achitat doar 50% iar în Corlăţel – doar 78%. ‘Reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Ion Mîţu, ne-a promis că va interveni pentru detensionarea situaţiei. Sperăm că nu vor trece Sărbătorile Pascale până când cadrele didactice şi personalul auxiliar îşi vor primi drepturile cuvenite’ – a afirmat Dima. Sindicaliştii din învăţământul mehedinţean mai revendică decontarea cheltuielilor realizate cu naveta, menţinerea posturilor reduse din şcolile comasate în cadrul centrelor bugetare şi asigurarea fondurilor băneşti pentru trimestrul al II-lea. AGERPRES