Daniel Funeriu: “Doresc reaşezarea educaţiei pe baze solide”

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a acordat un interviu Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres în care acesta se referă, între altele, la principalele realizări ale mandatului său, dificultăţile întâmpinate, proiectul de lege a educaţiei lansat în dezbatere publică, priorităţile în domeniu, cercetătorii români şi calitatea educaţiei în România.

– Care sunt principalele realizări ale mandatului dumneavostră de până acum?

– Sunt câteva lucruri care au fost realizate. Desigur, cred că niciun ministru nu va fi niciodată mulţumit de ceea ce a făcut în mandatul său. În primul rând, în domeniul educaţiei am reuşit să introducem la nivel naţional o metodă predictibilă şi sustenabilă de finanţare a şcolilor şi a profesorilor, mai precis finanţarea per elev. Orice sistem are nevoie de o finanţare şi de un model de finanţare sustenabil şi predictibilitate, iar finanţarea per elev introduce exact acest lucru – sustenabilitate şi predictibilitate financiară.

În domeniul cercetării, am reuşit un lucru care s-a lăsat aşteptat mulţi ani, şi anume aderarea României la Centrul European pentru Cercetări Nucleare (CERN). Este o realizare care deschide foarte multe oportunităţi cercetătorilor din România.

Tot în domeniul educaţiei, ceea ce am mai realizat a fost să punem în dezbatere publică o nouă lege a educaţie. O altă realizare despre care nu am vorbit foarte mult este faptul că am crescut în medie cu 16% salariul a peste 30.000 de învăţătoare şi învăţători. Cred că este un lucru bun. Şi îmi place să vorbesc despre lucruri atunci când le-am realizat şi nu să fac promisiuni mai mult sau mai puţin acoperite de realitate. Măririle au fost făcute începând din luna ianuarie. Am mai reuşit să trecem la salarizarea unitară pentru 97% din personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Aceasta înseamnă că, în ciuda dificultăţilor cu care ne confruntăm, 97% dintre angajaţii sistemului de educaţie îşi primesc salariul aşa cum prevede Legea salarizării unitare.

Am reuşit să deblocăm proiecte din fonduri structurale de 800 de milioane lei, în condiţiile în care aceste proiecte au fost blocate de multe luni. Am dat multe semnale sistemului, în primul rând aceste semnale au de-a face cu depolitizarea acestuia. Nu am schimbat nici un inspector şcolar general pe criterii politice, nu am schimbat nici un director de şcoală pe criterii politice, iar, atunci când în anumite locuri aceste tentanţii au existat, am intervenit energic, pentru că eu cred că în sistem trebuie să primeze calitatea. Dar, în acelaşi timp, trebuie să fim conştienţi că nicio guvernare, niciun om care conduce un sistem din România nu poate să guverneze în afara realităţii faţă de actul guvernamental.

– Ce dificultăţi aţi întâmpinat până acum?

– Dificultăţi pe care le-au întâmpinat toţi miniştrii de până acum. Nu este cel mai comod lucru să guvernezi într-o perioadă în care ţara trece printr-o criză. Dar, în acelaşi timp, cred că este important să guvernezi bine şi riguros, cu atât mai mult cu cât ţara trece printr-o perioadă dificilă. Nu am avut dificultăţii în ceea ce priveşte plata salariilor, toate salariile au fost plătite la timp, cele care au fost corect făcute. Mi-aş fi dorit ca efortul nostru de a începe dezbaterea publică să fie mai bine înţeles de partidele din opoziţie, cât şi de sindicate. Şi tot aşa cum noi am manifestat maximă deschidere pentru discuţiile cu sindicatele, opoziţia ar fi fost mai uşor dacă ar fi existat deschidere. Pentru prima dată în România, o lege are un site propriu – www.unpasinainte.edu.ro, site pe care toate elementele referitoare la lege sunt clar explicate, există un forum de discuţii.

– Care sunt priorităţile mandatului dumneavoastră?

– Prioritatea mea în domeniul educaţiei este reaşezarea întregului sistem de bază financiare solide. Acest lucru se poate face prin aplicarea legii salarizării unitare prin finanţarea şcolilor în funcţie de costul standard per elev. Se poate face prin optimizarea reţelei şcolare. Mai apoi, este vorba de trecerea prin Parlamentul României a Legii educaţiei naţionale. De ce? Pentru că sistemul educaţional are nevoie de stabilitate. Iar, pentru a avea un sistem stabil, avem nevoie de un cadru legal care să fie bine gândit, bine închegat, coerent şi care să nu ne oblige la schimbări an de an cu care, atât guvernanţii, cât şi părinţii şi elevii au obosit. O altă prioritate pentru educaţie, care izvorăşte direct din lege, este curriculum-ul, pentru că, până la urmă, este important ca elevii să înveţe lucruri care să le fie utile, iar şcoala să fie plăcută. Acest lucru se poate realiza printr-un curriculum care să nu mai fie atât de stufos precum cel care este acum. Să fie axat pe formarea de competenţe.

În ceea ce-i priveşte pe dascăli, o prioritate este aşezarea justă pe scară ierarhică a bugetarilor din România. Vreau să le transmit dascălilor şi pe această cale că nimeni nu le apără interesele mai mult şi mai bine decât ministrul lor şi ministerul pe care-l conduc. Cercetarea este foarte importantă, să vedem cum alocăm fondurile. Chiar şi atunci când fondurile sunt sub ceea ce ne-am dori cu toţii, este important ca alocarea fondurilor să fie făcută pe baza criteriilor de performanţă ştiinţifică validată internaţional. Aici este cheia, iar când vom aşeza sistemul de evaluare, când vom aşeza sistemul de distribuire a fondurilor aşa cum el este în ţările avansate, atunci vom putea desigur să avem în vedere şi o creştere a bugetului cercetării.

În ceea ce priveşte tineretul şi sportul, cred că în domeniul tineretului este important să-i angrenăm cât mai mult pe tinerii noştri în programe de voluntariat. Cred că este foarte important ca ei să-şi înţeleagă rolul social deosebit de important pe care-l au. Şi vreau să vă spun că am dezvoltat relaţii foarte bune cu organizaţiile studenţeşti, atât în elaborarea legii, cât şi în implicarea lor în diferite proiecte, tabere tematice şi activităţi sociale.

În domeniul sportului, am preferat ca acest domeniu să fie condus de un sportiv, de un sportiv de înaltă performanţă, doamna Melinte, care să fie recunoscută de sportivi, să fie un om venit dintre sportivi, care are credibilitate foarte bună între sportivi. Şi principalele axe de acţiune sunt cele legate de încercarea de a găsi reglementări pentru a creşte tot ceea ce ţine de sponsorizări, de a distribui fonduri cât mai bune federaţiilor sportive şi de a crea acel cadru legal de care sportul românesc are nevoie pentru a se dezvolta.

– Ce se poate face pentru a opri exodul tinerilor?

– Este o întrebare dificilă, pentru că nu doar România se confruntă cu această problemă, ci şi marea majoritate a ţărilor europene. Există, în mod clar, un exod al creierelor înspre Statele Unite şi, mai nou, înspre Asia, Japonia, Singapore şi chiar China. Cred că este important să găsim metode pentru a-i aduce înapoi în România pe tinerii bine pregătiţi. Nu este atât de important să-i ţinem în România, e important ca ei să plece, dar este şi mai important ca ei să revină. Pentru acest lucru, eu am invitat în mai multe rânduri universităţile să facă eforturi pentru a-i integra pe oamenii de ştiinţă români din diaspora. Uneori, universităţile au şi început să facă acest lucru. Dau de exemplu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, care, încă înainte să ajung eu în minister, a început un program de atragere înspre universitate a tinerilor performanţi din afară.
În acest context, vreau să vă spun că, din punctul meu de vedere, există două resurse neexploatate de dezvoltare a României – una este diaspora academică şi ştiinţifică românească şi a doua este reprezentată de toţi tinerii din satele şi comunele României care nu au acces la educaţie de calitate.

Sunt câteva lucruri practice pe care noi încercăm să le facem. În particular vom dezvolta, şi sper eu că acest lucru se va întâmpla foarte repede, un sistem de granturi care să permită tinerilor profesori şi cercetători români din mari universităţi din lume să vină pentru câteva luni în România pentru a ţine cursuri la universităţi din România şi pentru a dezvolta programe de parteneriat cu cercetătorii ştiinţifici din România. Iată, aşadar, câteva repere, câteva idei pentru a apropia de România acea diasporă ştiinţifică de care avem atâta nevoie.

Mai există un element care a fost prins în lege, şi anume am eliminat criteriile de vechime pentru tot ceea ce înseamnă promovarea în posturile universitate, ceea ce, încă o dată, deschide uşa celor şcoliţi în străinătate şi celor care au posturi în străinătate. Mai mult, la nivel administrativ am redus foarte mult birocraţia prin echivalarea automată a titlurilor universitare obţinute în universităţi din Uniunea Europeană în România, fără ca să mai trebuiască să treacă prin tot felul de comisii. Explicaţiile sunt multiple. Ele vin din izolarea cvasiermetică, aş putea spune, în care au trăit universităţile româneşti înainte de 1989. Nu trebuie să neglijăm acest factor. Doi – desigur, finanţarea în trecut şi chiar nici în prezent. Finanţarea universităţilor româneşti nu le ajută foarte mult, nu le-a ajutat foarte mult să ajungă în aceste topuri. Şi trei – dispersăm prea mult resursele şi resursele pe care le avem, dacă ele ar fi utilizate corect şi dacă aceste resurse ar fi concentrate pe misiuni specifice ale universităţilor. De exemplu, să avem universităţi foarte puternice de cercetare, mai puţine universităţi în care se face cercetare, dar, dacă ne-am concentra mult mai bine resursele, desigur că rezultatele ar fi altele. Nu în ultimul rând, cred că trebuie să vedem şi faptul că politicile de resurse umane ale universităţilor din România nu au fost întotdeauna cele mai inspirate. Chiar am citit într-un cotidian central modul în care unele universităţi au înţeles să angajeze familii întregi. Nu a existat la multe universităţi o politică coerentă de selecţie, creştere şi promovare a tinerilor de valoare şi, de aceea, mulţi dintre ei au trebuit să se expatrieze. Acum nu toate universităţile au programe bine ţintite pentru repatriere sau pentru colaborări internaţionale relevante.

Universităţile din România sunt încă, din păcate, departe de topurile internaţionale. Totuşi, sunt domenii care au început să se dezvolte şi să aibă relevanţă internaţională şi la universităţile din România. M-aş referi aici la matematică, la fizica particulelor, la chimie. Sunt şi alte domenii pe care poate nu le cunosc foarte bine, dar, în aceste domenii, pot să vă spun că s-au făcut progrese, este limpede. Dar trebuie să trecem într-o altă etapă de dezvoltare a universităţilor. Şi, aşa cum spunea un important om de afaceri american, la provocări noi trebuie oameni noi.

– Cum consideraţi învăţământul românesc, este el unul bun sau unul mai puţin bun? De unde pornesc problemele de la preuniversitar, liceal sau universitar?

– Nu este foarte uşor din poziţia de ministru să spui lucruri care nu sunt foarte pozitive despre învăţământul românesc. Este chiar dureros, aş spune, că despre sistemul pe care îl iubesc, sistemul care te-a format, oamenii la care ţii, să spui lucruri care sunt neplăcute. Dar, în acelaşi timp, dacă nu avem un diagnostic corect, nu vom avea niciodată soluţii corecte. Privit de experţi independenţi, sistemul de învăţământ românesc a fost caracterizat ca fiind inechitabil, nu neapărat relevant şi, într-un cuvânt, de destul de slabă calitate.

Dacă ne uităm, de exemplu, la rezultatele tinerilor noştri, la testele validate internaţional, vom vedea că sunt printre cele mai slabe din Europa. Dacă ne uităm în schimb la inechităţile care sunt în sistem, vom vedea că şansele unui copil, care a crescut la ţară, versus şansele unui copil care creşte sau care a crescut la oraş, acestea sunt mult diminuate. Aşadar, aici sunt elemente unde este foarte mult de lucru.

Aş mai menţiona un domeniu unde stăm foarte slab şi este vorba de educaţia permanentă, educaţia pe tot parcursul vieţii. Media europeană este undeva la 11% dintre cetăţenii care sunt implicaţi într-un proces de educaţie permanentă, în timp ce în România doar sub 2% dintre cetăţeni sunt implicaţi într-un proces de educaţie permanentă. Este grav, în contextul în care foarte mulţi oameni îşi schimbă meseriile din cauza acestei mobilităţi ocupaţionale care este foarte ridicată în 2010. Motivele sunt multiple – organizarea defectuoasă, subfinanţarea cronică, o bază materială care este mult mai bună acum decât era înainte. Să fim cinstiţi, dacă mergem prin sate şi comune vedem clar o ameliorare a bazei materiale. Nu putem spune că nu s-a făcut nimic, dar politici de resurse umane, care nu au fost printre cele mai inspirate, o lipsă a unei descentralizări reale. S-au dat, de multe ori, atribuţii fără să se dea fonduri. O devalorizare a profesiei didactice, o demoralizare a cadrelor didactice care izvorăşte atât din salarizare, dar şi din modul în care de multe ori dascălii sunt priviţi în mass-media.

Iată, deci, câteva elemente care ne-au dus la situaţia actuală dar, în acelaşi timp, cred că putem să mergem mai departe. Cred că, dacă avem un cadru legal corect, dacă avem un model economic corect, iar finanţarea per elev introduce acest model economic stabil, just, corect şi sustenabil, toate aceste elemente, împreună cu ceea ce eu consider ca fiind principala sursă de renaştere a învăţământului românesc – şi anume dascălii – cred că putem face acest pas înainte de care educaţia din România are nevoie.

– Ce părere aveţi despre mărirea numărului de universităţi particulare?

– Aici voi fi cât se poate de tranşant. Mi-ar face mare plăcere şi cred că ar fi foarte util. Reformulez – cred că ar fi foarte util să nu mai intrăm în păcatul discuţiilor, universităţi de stat versus universităţi private. Este prea puţin importantă forma de capital a unei universităţi. Ceea ce este important este procesul educaţional care se petrece în acea universitate. Ferdinand spunea, la deschiderea Universităţii Politehnica din Timişoara, că nu zidurile unei instituţii o fac de calitate, ci spiritul care domneşte întrânsa. Aşadar, nu forma de capital a unei universităţi o fac de mai bună sau de mai slabă calitate, ci ceea ce se întâmplă în acea universitate.

Sunt universităţi mai tinere, care au mai puţină tradiţie şi care, în mod firesc, încă nu s-au dezvoltat instituţional atât de mult ca alte universităţi. Şi aici mesajul meu este că, odată cu acreditarea, toate universităţile, fie ele de stat sau private, fie ele mici sau mari, fie ele de provincie sau în Capitală, au obţinut şi au fost învestite cu un rol social major. Unele universităţi înţeleg să se achite de acest rol social major şi să încerce să facă un proces educaţional de cât mai bună calitate. Voi fi cu ele până la capăt, le voi sprijini şi voi face tot ceea ce un ministru poate să facă, pentru ca aceste instituţii să se dezvolte.

Pe de altă parte, cei care nu înţeleg că au fost învestite cu această funcţie socială majoră – cea de a-i forma pe tinerii României – şi în loc de un învăţământ de calitate fac un dumping educaţional, încasează cât mai multe taxe pentru a da cât mai multe diplome, fără ca aceste diplome să reprezinte realitate, acestea reprezintă de multe ori doar iluzii. Aceste universităţi nu vor găsi în mine un partener, ci, dimpotrivă, vor găsi în mine un cenzor foarte riguros. Prin urmare, cred că ceea ce este important este ca toate universităţile din România să se concentreze pe calitatea actului educaţional, iar rezultatele vor veni.

– Sunteţi cercetător, cum sunt apreciaţi cercetătorii români în afara ţării?

– Este o întrebare foarte interesantă pe care mi-o puneţi, pentru că mi-am pus de multe ori întrebarea – de ce foarte mulţi români, nu doar cercetători, odată ajunşi în afară dau rezultate mult mai bune decât în ţară. Răspunsul este simplu: pentru că acolo ei evoluează într-un sistem sănătos, iar atunci când sistemul în care evoluezi este sănătos, poţi să dai ce ai mai bun în tine. În schimb, acasă, atunci când evoluezi într-un sistem a cărui predictibilitate lipseşte, nu poţi să-ţi planifici activităţile de la una la alta. Un sistem prea birocratic, atunci când eşti cercetător, te obligă să pierzi jumătate din timp făcând licitaţii şi umplând hârtii.

Desigur, nu poţi să-ţi utilizezi timpul şi energia pentru tot ceea ce ţine de cercetare ştiinţifică. Şi atunci, desigur, rezultatele nu sunt cele care sunt aşteptate. Ceea ce facem este, în primul rând, să distribuim, repet, banii celor mai buni. Doi – să debirocratizăm sistemul cât se poate de mult şi vreau să vă spun că sunt primul inamic al birocraţiei, şi nu doar din cercetare, tot sistemul educaţional. Şi vreau să vă spun că şi în acest an, chiar dacă este un an strâns bugetar, este un an dificil din punct de vedere bugetar, nu am renunţat la toate acele granturi, la toate acele finanţări pentru reintegrarea în peisajul cercetării româneşti şi a celor care performează în afară.

– Credeţi că proiectul Legii educaţiei naţionale va fi adoptat în actuala sesiune parlamentară?

– Da, eu sper că acest lucru se va întâmpla. Vreau să spun că în jurul acestui proiect există o susţinere puternică din partea PDL, UDMR şi Grupului independenţilor din Parlament. Există majoritate atât în Cameră, cât şi în Senat. Cred că este o lege foarte importantă, cred că este un pas înainte pe care încă odată spun trebuie să-l facem cu toţii. Sunt convins că, în urma dezbaterii, acest lucru este posibil în actuala sesiune.

– Care e punctul forte al proiectului de lege propus de MECTS?

– Coerenţa. Cred că principala caracteristică a unui sistem educaţional de calitate este stabilitatea sa, iar această stabilitate izvorăşte din coerenţa actului normativ. Este un proiect coerent, care îmbină parcursul educaţional al unui elev cu curriculum-ul, ceea ce învaţă elevul, cu examinările, cu evaluările, combină atât necesităţile punctuale ale României de astăzi, combină istoria sistemului educaţional din România, realităţile, cât şi perspectivele sale, le combină cu tendinţele care sunt clare, care se desprind în mod clar la nivel internaţional.

Cred că este un pas înainte înspre stabilitatea de care avem atâta nevoie, fără însă a fi un proiect osificat. Este un proiect care lasă loc de ajustări fireşti într-un sistem educaţional, este un proiect care cred că poate să reprezinte începutul unei revitalizări a sistemului educaţional românesc. Şi aici aş vrea să fac o remarcă – punctul cel mai important, fără de care nicio schimbare în bine nu se va realiza, este reprezentat de calitatea profesorilor şi directorilor de şcoli. Fără ei nici un proiect pentru educaţia din România nu va putea fi dus la bun sfârşit. De aceea, noi am prevăzut pentru cadrele didactice în primul rând o formare iniţială performantă, care să-i atragă pe cei mai buni înspre cariera didactică, iar acest lucru se realizează prin faptul că masteratul, ultimii doi ani de pregătire a studenţilor, care doresc să devină dascăli, vor fi plătiţi cu burse a căror cuantum va fi egal cu salariul unui profesor debutant. Mai mult, insistăm ţintit în acest proiect de lege pe formarea continuă a cadrelor didactice. Toate studiile arată că, atunci când vrei să îmbunătăţeşti un sistem educaţional, resursa trebuie să meargă în formarea cadrelor didactice şi a directorilor de şcoală. Exact acest lucru face acest proiect.

– Bacalaureatul şi admiterea la liceu se vor da anul acesta în “formatul nou” propus de lege?

– Aici vreau să fiu cât se poate de explicit, pentru că, încă o dată, am văzut foarte multe informaţii vehiculate greşit. Orice tip de examen poate să fie dat doar atunci când elevii vor fi parcurs o programă care să le permită să dea acest tip de examen. În ceea ce priveşte admiterea la liceu şi bacalaureatul – nimic nu se va schimba în 2010. Mai mult, nimic nu se va schimba în 2011, în afară de unele modificări fireşti minore. Nici la bacalaureat, nici la admiterea la liceu. Sunt câteva măsuri care trebuie să fie legiferate şi care vor fi legiferate – un mod corect şi just de admitere la liceu, un bacalaureat care să devină relevant, metode de evaluare ale copiilor care să nu mai fie o ghilotină pentru ei, ci, dimpotrivă, să fie un instrument al învăţării, un instrument al adaptării copilului la şcoală. De asemenea, trecerea clasei a IX-a la gimnaziu.

Sunt măsuri care trebuie legiferate şi care vor fi legiferate. Aplicarea lor, în schimb, nu trebuie pripită, pentru că noi nu dorim să dereglăm un sistem care este cât de cât funcţional, dimpotrivă, vrem să-l ameliorăm, iar acest sistem poate fi ameliorat dacă aplicăm gradual nişte măsuri importante. Repet, nu se va schimba nimic pentru elevi în acest an la examene, nu se va schimba nimic pentru elevi anul viitor, în afară de câteva mici modificări fireşti într-un sistem.

– Veţi prelua din ideile propuse în timpul dezbaterii publice?

– Da, absolut, facem acest lucru. Aş vrea să disipez câteva idei total false care au fost vehiculate cu scopuri pe care nu le înţeleg despre acestă lege. În spiritul pe care l-am declarat, al dezbaterilor, al discuţiilor importante despre educaţie, ministerul este deschis tuturor propunerilor care au două caracteristici. Unu – păstrează coerenţa opţiunilor majore, care au fost făcute în această lege şi care izvorăsc din Pactul naţional pentru educaţie agreat de toată lumea, şi doi – aduc un plus elevilor, părinţilor şi dascălilor. Dacă o propunere de îmbunătăţire a formei propuse de noi are aceste două caracteristici, evident, o vom accepta. Suntem în cea de-a treia săptămână a dezbaterilor publice. Aceste dezbateri vor continua până la adoptarea legii de către Parlamentul României. Am primit foarte multe propuneri, unele dintre ele sunt pe cale de a fi înglobate în textul final care va fi adoptat de Guvernul României. Nu avem niciun fel de rezerve în a accepta ideile altora, fie că ele vin din partea opoziţiei, fie că ele vin de la organizaţiile studenţeşti.
Chiar vreau să mulţumesc organizaţiilor studenţeşti pentru că au depus un foarte mare efort în acest proces şi cred că dintre toate organizaţiile cu care am discutat au fost cele mai active şi au venit, vreau să vă spun, cu idei foarte bune. Îi felicit pe acestă cale pe studenţi. Evident, şi în organizaţiile studenţeşti sunt unele mai active, altele mai puţin active, dar important este că ei s-au implicat în acest proces şi vreau să spun că s-au implicat cu foarte mult profesionalism. Trebuie să recunosc că am fost surprins de acest lucru.

Încă o dată, este pentru prima dată când o lege din România are un site, este pentru prima dată când întreg aparatul ministerului, de la aparatul central la inspectori, la inspectori de specialitate, la directori de şcoli, transmite elementele care au de-a face cu acestă nouă lege întregului sistem.

Şi îi invit încă o dată pe dascăli să aibă încredere în minister, să aibă încredere în ministrul lor, pentru că singurele informaţii corecte vin pe căile oficiale ale ministerului. Zvonurile, scenariile catastrofale, scenariile de tip catastrofă nu sunt nimic altceva decât gesturi politice, care au ca scop tensionarea, care au ca scop decredibilizarea ministerului, lucru pe care nu-l voi accepta atâta timp cât voi fi ministru, pentru că prima caracteristică a unui stat puternic este ca instituţiile sale să fie respectate şi să fie puternice. Încetul cu încetul, acest lucru se va întâmpla atunci când profesorii vor vedea că, în pofida tuturor zvonurilor alarmiste, la sfârşit de lună îşi primesc salariul. Cariera lor va avea, în urma adoptării acestei legi, doar de câştigat, meseria lor va fi mult mai respectată, iar munca pe care o vor duce va fi mult mai plăcută. AGERPRES