Andrei Marga: “România are nevoie de reglementări precise pentru combaterea nepotismului”

marga_andrei_.jpgRectorul Universităţii Babeş-Bolyai, prof.univ.dr. Andrei Marga, consideră că România are nevoie de reglementări adecvate şi precise pentru combaterea nepotismului din universităţi şi nu de ”campanii confuze, cu informaţii aproximative sau manipulate, de felul celei care se desfăşoară în momentul de faţă în România”.

Profesorul Andrei Marga a explicat, vineri, într-o declaraţie transmisă presei, că soluţiile pentru combaterea nepotismului trebuie să fie juridice şi luate de oameni pricepuţi şi responsabili, iar concursurile pentru posturi trebuie să fie serioase, cu candidaţi multipli. El aminteşte că în unele ţări sunt reglementări exacte privind concursurile profesionale şi comisiile de concurs, iar favorizarea rudelor devine practic imposibilă.

”Nu numai rudele întâmpină interdicţii, ci chiar asistenţii nu pot succede direct profesorului lor decât după ce au trecut printr-o altă universitate. Pentru a elimina din start orice suspiciuni, asemenea reglementări, gândite cu calm şi pricepere, sunt indispensabile şi în România. În contextul legislaţiei de la noi, Universitatea Babeş-Bolyai a descurajat de fiecare dată venirea în aceeaşi catedră a soţului şi soţiei, a tatălui şi fiului, care este indiscutabil dăunătoare. Cu astfel de exigenţe, universităţile trebuie să fie consecvente”, a explicat rectorul UBB.


Universitarul clujean a subliniat, totodată, că ”nicio autoritate universitară din lume nu va respinge, însă, o personalitate reală – un şef de promoţie verificat, cu realizări profesionale la activ şi cu o iniţiativă profesională competitivă, un specialist validat – dacă este nevoie de acesta şi dacă s-au parcurs concursuri cu candidaţi multipli, desfăşurate corect”.

”Trebuie spus însă că, în orice situaţie, dacă cineva poate fi bănuit, nu înseamnă că rivalii sau cei care reclamă sunt inocenţi. Trebuie combătut nepotismul, dar să nu fetişizăm motivele celor care fac campanie interesată din aceasta”, spune profesorul universitar. Andrei Marga a subliniat că se duce în acest moment o campanie împotriva corupţiei care nu face, ”prin felul deficitar şi duplicitar în care este gândită, decât să mascheze corupţia protagoniştilor”. Această campanie a sporit, de fapt, corupţia, arată rectorul UBB.

”În cazul fiecărui propagandist al anticorupţiei din administraţia actuală a ţării se poate arăta corupţia, chiar nepotismul, în formele carpatice consacrate, precum avantajarea de copii ai şefilor sau ‘prietenilor’, favorizarea accesului la posturi în alte instituţii etc. Nepotismul indigen nu se mărgineşte la rude şi la aceeaşi instituţie. Mai nou, în loc să se aplice serios reglementări din experienţa reuşită a altor ţări, pentru a combate corupţia, inclusiv nepotismul, se lansează campanii debusolate de felul ‘războiului generaţiilor’. Daniel Funeriu spunea în Parlament că ‘avem nevoie de sânge proaspăt’, fără să îşi dea seama că trupeţii nazişti folosiseră deja parola în raidurile de la München sau Freiburg im Breisgau din anii treizeci. Ulterior, Stalin a folosit deviza ‘să aducem sânge proaspăt’ atunci când şi-a decimat elita generalilor şi a specialiştilor din universităţi şi institute de cercetare. Ceea ce a urmat, se ştie: un adevărat cataclism social, într-o lume în care calificările şi valorile contează”, a precizat universitarul clujean. AGERPRES