UVVG organizează Conferinţa Internaţională “Ecosisteme Naturale şi Antropizate în Bazinul Someş-Crişuri-Mureş-Tisa”

castel.jpgCastelul şi Grădina Botanică Universitară Macea a UVVG găzduieşte în perioada 7- 8 mai Conferinţa Internaţională “Ecosisteme Naturale şi Antropizate în Bazinul Someş-Crişuri-Mureş-Tisa”, organizată de Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, Universitatea Debrecen (Ungaria), Institutul de Ihtiologie, Acvacultură şi Irigaţii Szarvas (Ungaria), Societatea de Ştiinţe Biologice din România, sub egida Academiei Române.

Conferinţa internaţională este condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” şi va fi onorată de trei academicieni – Constantin Toma, Traian Gomoiu, Dan Munteanu, precum şi cadre didactice şi studenţi.

Lucrările se vor desfăşura pe secţiuni care cuprind mai multe domenii: Hidrologie. Biologia şi chimia mediului. Poluare şi Toxicologie. Tehnologii environmentale; Flora şi vegetaţia ecosistemelor din zonă. Grădini Botanice; Fauna ecosistemelor zonei; Ecologie aplicată. Management ecologic. Reconstrucţie ecologică Arii protejate. Monumente ale naturii. Educaţie ecologică şi sustenabilitate.

De asemenea, Senatul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” îi va conferi, sâmbătă, 8 mai, la Castelul Universitar Macea, în cadrul unei manifestări festive, înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Traian M. Gomoiu, membru corespondent al Academiei Române, personalitate ştiinţifică autentică a biologiei şi oceanologiei româneşti, unul dintre cei mai activi cercetători ai Mării Negre, dar şi un desăvârşit manager.

Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 200 de lucrări ştiinţifice – publicate în cărţi şi periodice – dintre care 75 în străinătate. Pe baza lor, i s-a acordat înalte premii şi distincţii, dintre care amintim Premiul “Emanoil Teodorescu” al Academiei Române (1987) şi Medalia Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Mării Negre (Istambul, 2009).