Greva generală în învăţământ va fi declanşată pe 31 mai

greva-profesori.jpgGreva generală în învăţământ va fi declanşată pe data de 31 mai, a anunţat, miercuri, liderul Federaţiei sindicale “Spiru Haret”, Gheorghe Isvoranu.

“Sindicatele din învăţământ avertizează Guvernul şi Ministerul Educaţiei că situaţia şcolară nu va fi încheiată, nu se vor desfăşura examenele cu verificare pe parcurs din universităţi şi se va declanşa greva generală în prima decadă a lunii iunie 2010, dacă aceştia vor trata în continuare cu indiferenţă problemele cu care se confruntă salariaţii din domeniu”, a declarat şi preşedintele executiv al Federaţiei “Spiru Haret”, Marius Nistor, la protestul organizat, miercuri, în faţa sediului Parlamentului.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ (FSI) “Spiru Haret”, Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) şi Federaţiei Naţionale Sindicale (FNS) “Alma Mater” resping recenta “curbă de sacrificiu” anunţată de preşedintele Traian Băsescu, care are în vedere o nouă reducere a salariilor, micşorate deja, prin aplicarea Legii unitare a salarizării, cu încă 25 la sută, cât şi a disponibilizărilor care se cifrează la 15.000 de posturi, din luna septembrie 2010, după ce anul trecut au mai fost restructurate 18.000 de posturi.


Alte motive de nemulţumire vizează apariţia unor discriminări în ceea ce priveşte încadrarea şi salarizarea unor categorii de cadre didactice din învăţământul preşcolar şi primar, din momentul intrării în vigoare a Legii 387/2009 şi a Ordinului ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului 3235/2010 privind încadrarea profesorilor din învăţământul preşcolar şi primar, diminuarea veniturilor salariale, în special cele ale personalului didactic auxiliar şi nedidactic, din cauza sistării, începând cu luna ianuarie 2010, a plăţii unor sporuri existente în contractele colective de muncă, acordate în condiţii legale, refuzul constant al conducerii ministerului de a purta un dialog social “real şi constructiv” cu partenerii de dialog social, precum şi politizarea excesivă a actului decizional, la toate nivelurile.


La toate acestea, potrivit sindicaliştilor, se adaugă neplata, în primele trei luni ale anului 2010, a sporului de lucru în condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă, reglementate de Legea-cadru 330/2009, blocarea posturilor didactice şi nedidactice, precum şi a concursurilor de promovare în învăţământul superior, fapt ce va conduce la imposibilitatea desfăşurării în condiţii optime a procesului educaţional pe fondul îmbătrânirii accentuate a corpului didactic, pensionării şi lipsei cadrelor didactice cu grad universitar obligatoriu (conferenţiar sau profesor) pentru desfăşurarea cursurilor de masterat şi de doctorat. Sindicaliştii protestează şi faţă de noua lege a Educaţiei, care, în opinia lor, conţine prevederi ce afectează direct salariaţii din învăţământ, respectiv: desfiinţarea titularizării în sistem, componenţa Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ, dispariţia unor drepturi garantate de ani de zile în legislaţie, cum ar fi reducerea cu două ore a normei didactice pentru personalul didactic cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I, imposibilitatea negocierii de drepturi – altele decât cele salariale – prin contractele colective de muncă.


Toate cele patru federaţii sindicale reprezentative din învăţământ au notificat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului că sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea grevei generale şi blocarea anului de învăţământ şi atrage atenţia conducerii MECTS că va fi unica răspunzătoare de consecinţele grevei generale pe termen nelimitat şi de blocarea sfârşitului de an şcolar. Acţiunile de protest vor continua până pe 18 mai, iar pe 19 mai sindicaliştii din învăţământ vor participa la mitingul organizat de confederaţiile sindicale în Piaţa Victoriei din Bucureşti. AGERPRES