150 de “ambasadori” ale celor mai prestigioase universităţi europene se întâlnesc, în iunie, la “Al. I. Cuza” din Iaşi

univ_cuza_iasi.jpgUniversitatea “Alexandru Ioan Cuza” se pregăteşte pentru a deveni gazda unuia dintre cele mai importante evenimente academice ale anului: Întâlnirea Anuală a Grupului Coimbra.

Reprezentanţi a 38 de universităţi din 21 de ţări, funcţionari înalţi din cadrul Comisiei Europene, oameni de ştiinţă de prestigiu mondial vor fi prezenţi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” în perioada 9-11 mai pentru a participa la reuniunea uneia dintre cele mai puternice asociaţii universitare europene – Grupul Coimbra.

În timpul celor trei zile vor avea loc atât reuniuni ale diverselor grupuri de lucru (task force) ale asociaţiei, întâlniri ale rectorilor universităţilor prezente, cât şi o întâlnire generală, în cadrul căreia vor conferenţia patru personalităţi de talie mondială:

– Prof. Martin Nowak, Universitatea Harvard, SUA – Evolution of Cooperation (Evoluţia cooperării);

– Prof. Karol Musiol, Rector, Universitatea Jagielloniană din Cracovia: European Research Area, European Education Area (Aria Europeană a Cercetării, Aria Europeană a Educaţiei);

– Sir Colin Lucas, Universitatea Oxford: Humanities and the Values of Universities (Ştiinţele umaniste şi valorile universităţilor);

– Mr. Peter van der Hijden, Policy Officer, DG Cercetare, Comisia Europeană, Research and Values in times of crisis, What scope for positive action?

Tema adunării generale este “Cercetare şi Valori”. Întâlnirea generală a Grupului Coimbra se desfăşoară în acest an la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în cinstea împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea primei universităţi a României.

Printre participanţi se numără rectori, prorectori şi reprezenanţi de la Universităţile Bristol, Cambridge, Oxford, Edinburgh (Marea Britanie), Harvard (SUA), Universitatea Coimbra (Portugalia), Universităţile Gottingen, Heidelberg, Jena (Germania), Universităţile Lyon, Montpellier, Poitiers (Franţa), Universităţile Granada şi Salamanca (Spania), Universităţile Padova şi Bologna (Italia) şi multe altele. Numărul participanţilor înscrişi (peste 150) îl depăşeşte pe cel din ediţiile precedente, care au avut loc la Geneva (în 2009), respectiv Jena (în 2008).